vineri, iulie 29, 2011

spalatorul de morti

Ei bine, c'est moi!

In intuneric deplin m-am gasit spalnd intr-o capela funerara picioarele unui mort. Cu oarece veneratie, cu oarece retinere si sacralitate si, in acelasi timp, paralizata de frica propriei constatari. Iar sarcina mea era sa spal mortii. Cineva undeva, o instanta a universului, m-a adus in acea pozitie, mi-a dat aceasta sarcina uriasa si extrem de importanta. Mortul ce il spalam era un barbat alb si numinos cumva, ca un mort arhetipal. Iar eu intruchiparea unei femei arhetipale (parca) spaland picioarele mortului si tot trupul sau. Iar alti morti asreptau in sir sa fie spalati, femei si barbati, dar acesta era cel mai important. Cu trupul parca sculptat si frumos, foarte foarte uman si real. Real pana la a deveni numinos. M-am ingrozit si m-am trezit intr-o transpiratie rece. Cu sentimentul ca nu pot face fata acestei provocari, acestei sarcini uriase si imposibile pentru mine, care am fobie de morti.

Am digerat greu visul asta. Nu stiam despre ce e vorba. Umilinta si neacceptare... poate. Neacceptarea a ce? Ce in mine este un mort viu? Ce este criminalul care ucide in mine, iar eu acum ii spal picioarele? Mortul si criminalul par sa fie una in mine. Aceeasi teama, aceeasi traire. E clar un semn de identitate. Mortul viu prezent in visele mele, deci in mine...

Azi, dupa cateva zile de la vis, am gasit un raspuns pe care nu il credeam. Tatal meu este. Mortul pe care simteam nevoia sa il spal cu umilinta, cu sacralitate, ca o sotie arhetipala. NU am acceptat niciodata, mai ales la un nivel atat de profund moartea lui. A fost intotdeauna in mine un mort viu. Tatal este in noi un animus, un iubit, un Christos, un barbat sacru, iar moartea lui fizica eu nu am putut-o "atinge" la acele niveluri ale psihicului meu, de moartea fizica eu am fobie... de corpuri reci si inerte, de fete imobile...Inconstientul meu m-a adus trepatat in acest context, la partea fizica si instinctuala a vietii mele, m-a adus la constientizarea acestei identificari complexe, imposibil de gandit pentru mine pana acum. Tatal meu ocupa acest loc in mine; la acel nivel adanc intunecat, de nepatruns cu mintea constienta, lucrurile nu sunt niciodata un singur lucru, sau cumva toate sunt unul si acelasi.

Wow! e un nivel atat de adanc. De altfel cosmarurile mele au inceput la un an dupa moartea tatalui meu. Dupa un an au incetat, dupa un vis in care tatal meu isi lua la revedere - acceptam plecare sa spirituala. Apoi au revenit in forta vise pline de crime si intunecime, cu un animus criminal sau sadic, patrunzand in locuri tot mai adanci si intunecate, cu anxietati tot mai mari si frica de moarte.. cu moartea unor omaeni dragi mie in vis si a unui sot necunoscut,dar atat de arhetipal. Sotul pe care l-am plans intr-unul din vise atat de mult, atat de profund, desi eu nu il cunosteam, doar personajul care eram eu in vis atunci il stia, dar nu parea sa fie iubire, insa eram profund marcata de pierderea sotului.

MOartea are propriile ei ritualuri, visul m-a adus in acest ritual. Transformativ. Si mi s-a cerut sa spal toti mortii adusi. De ce mai multi morti? De ce pana si aceasta numire din substrat "sa spal mortii"? Si mortii altora sunt la fel de sacrii, la fel de umani, asta face parte tot din a fi uman. E nevoie de atat de multa compasiune................

Doamne iarta-ma pentru toata lipsa mea de compasiune!! Am fost atat de inghetata in fata mortii tatalui meu, nu am putut patrunde sensul acestei transformari. Nici acum nu stiu cat voi putea, dar voi incerca sa am compasiune.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Paypal

Sign up for PayPal and start accepting credit card payments instantly.