marți, noiembrie 24, 2009

micile povesti marile orase

am vizitat Istanbul, Bucuresti si Budapesta in timp de 10 zile. A fost un maraton, am mers mult pe jos, dar in acelasi timp m-am bucurat de micile povesti ale fiecarei strazi.. fiecare mi-a trezit in minte o alta senzatie si multe idei care apoi s-au dus ca si norii de ceata impinsi de vant.

Antalya inseamna intr-un fel acasa pentru mine, la fel de mult ca si Bucurestiul.

miercuri, noiembrie 18, 2009

nimic

Vreau sa ma crezi ca nu am nimic in minte. M-am oprit si vreau sa ma asez in locul unde nu sunt ganduri, ci doar pietre. Linistea care vine din pamant din picioare catre crestet. Mi-e dor de mine. Ce m-a adormit? Lumea este un templu. Rugaciunile sunt ca si fumul de tamaie care se ridica la cer.
"We must each find our separate meaning in the persuasion of our days until we meet in the meaning of the world."- Christopher Fry

Am scris un email acum un minut si tocmai ce aveam acest lucru in minte cand apasand gresit un link mi-a aparut citatul asta. Universul imi vorbeste?

marți, august 04, 2009

Antalya

Ce-i mana pe ei in lupta, ce-a dorit acel Apus????

Nici eu nu mai stiu. Cumva pe masura ce trece timpul imi dau seama cata nevoie am avut de fiecare din aceste ore petrecute departe, cat de mult se aseaza lucrurile in interiorul meu si prind sens sentimentele mele fata de lume. E un drum care pe masura ce timpul trece ma duce tot acasa. Imi vine in minte povesrea alchimistului lui Cohelo. Si ma gandesc cat de departe ma poarta pasii si totusi din ce in ce mai aproape de casa. Ca si cum mi-ar vwni mintea la cap :)

Insa in acelasi timp, se formeaza tot mai multe legaturi si se aduna tot mai multe amintiri cu greutate in locul meu de pribegie. Ma intreb ce fel de om sunt, voi putea sta departe de casa cu adevarat? Oare cat de mult timp. Orice decizie definitiva mi se pare imposibila. Crezi ca pot ramane aici mai mult de un an pus cap la cap?! Eu nu mai cred.

Mai stiu cate ceva in plus despre mine si oameni.

marți, mai 05, 2009

despre a fı bıne

Sunt bıne. Un termen pe care nu il pot defini. insa. Antalia e foarte linistita pentru mine, adica iar nu imi dau seama cum trece timpul. Mi-e dor de casa, dar cel mai mult mi-e dor de a merge mult mult mult. Am vazut deja cateva broaste testoase. Ce frumoase sunt!

marți, aprilie 14, 2009

sunt

Ma gandesc ca sunt... si asta este sensul fundamental al tuturor lucrurilor. Este elementar. Acest adevar al fiintei mele l-am simtit prima oara citind Miorita, cand un sentiment ce imi depasea capacitatea de intelegere si cuprindere emotionala mi-a umplut tot sufletul. Eram copil, si a fost ceva ce nu am putut rosti. Apoi am trait acelasi sentiment citind Eminescu. Si Mesterul Manole. Si multi ani dupa... Blaga sau Noica.

Valorile s-au rasturnat, am trait o perioada anarhica si mi s-a implantat in minte negarea legitimitatii acelei trairi. Dar e acelasi sentiment care se trezeste in mine spontan cand urc Bucegii, cand am urcat Ceahlaul sau am strabatut tara pana la Oradea, prin Brasov si Sibiu. Nu e sentimentul de patriotism, nu e clamarea unei nationalitati. E un EU SUNT, parte din tot ce ma inconjoara. Iar aici e matca si hrana acestui EU SUNT.

Radio Guerilla acum ceva timp sustinea ca Miorita este dovada resemnarii inscrise in genele romanului, dovada lasitatii sale. Si ce propaganda sa dovedeasca asta! Pentru mine Miorita e Coloana Infinitului care nu se materializase inca. Un om in fata unei lumi. Suntem constiinte ale unui suflet ce cuprinde lumea.

Acesta este arhetipul identitaii noastre, pe care ni l-au sadit in gene stramosii nostri. De aceea s-a trezit constant in constiintele atator mari romani, ca Eminescu, Enescu, Porumbescu, Grigorescu, Brancusi, Blaga, Noica... si nenumarati altii. De aceea s-a trezit in constiinta mea cand nici nu stiam cine sunt ca individ. Era acolo inscris si era mai puternic ca mine. Iar cand am negat acest sentiment, am trait durerea dezradacinarii, a lipsei de sens, am devenit un pacient borderline intre tragic si comic. Am devenit individul anomic al lui Durkheim.

Nu cred in nationalism, ci in libertatea de a iti trai fiinta. Iar fiinta mea poarta amprenta miilor de generatii ale Mioritei.
am "oprit" imaginea dintr-un filmulet pe youtube http://www.youtube.com/watch?v=3apFU34ex8s


sâmbătă, aprilie 11, 2009

Politica si societate. Moldova

Nu am obiceiul sa ma implic in politica, nici macar sa o discut. Nu imi face placere si nu i-am inteles relevanta pentru viata mea, care se desfasoara intr-un particular si personal. Insa azi vorbea la TV Dan Puric. Nu mai retin exact ceea c e spunea. Insa stiu ce anume mi-a trezit in minte.

Suntem o natiune cu constiinta de mall. Care nu produce, nu mai produce nici cultura, nici civilizatie, ci doar consuma. Se uita la lume ca la film si se intreaba "hmm ce o sa faca acum eroul principal?! asta sigur scapa". Caci nici macar nu mai avem receptori pentru dramatism, celebrul a fi sau a nu fi e o gluma de strada. Iar ceea ce e cu adevarat dramatic ne irita, devenim impasibili, critici si sceptici, ne distantam cu aer savant si afirmam "treaba asta e cu dus si intors".

La Bruxelles nu se mai accepta note nationaliste si nici discursuri patetice. Tocmai de aceea, pentru ca discursurile nationale sunt sociale si culturale! Nu politice. Identitatea nationala se afirma in cultura si in societate. O societate care isi cunoaste valorile si isi educa copiii pentru a respecta valorile celorlalti. Si in primul rand pentru a nu accepta incalcarea drepturilor umane si a libertatilor civile. Astfel, atunci cand vei dori sa afirmi ca esti roman si vei dori sa aperi drepturi ale altor romani trebuie sa o faci in cadru social si cultural, si nu politic. Pentru ca romanismul in politica inseamna nationalism si xenofobie. Insa in plan cultural si social este o valoare si suport pentru identitatea indivizilor si pentru respectul idealurilor ce sustine aceasta valoare. Unitatea nu inseamna neaparat o unire politica, ci solidaritate, infratire, impartasire.

Prietenii mei moldoveni imi povesteau ca nu e atat de important pentru ei, in societatea lor, daca esti roman sau rus, sau bulgar, ori ukrainian. Ci este important sa iti comunici valorile si produsele inteligentei tale. Fiecare din noi avem o origine. Fie ca sunt rus sau roman, aduc un plus de bogatie lumii din jurul meu prin ceea ce am eu specific si frumos. Insa o majoritate va decide pentru o minoritate, iar daca romanii din Moldova decid ca exprimarea lor este in spiritul romanismului, noi toti, indiferent de origine si de traditii, de convingeri politice, vom respecta acest lucru. Ukrainienii din Moldova se vor exprima ca Ukrainieni intr-o cultura romaneasca si vor fi apreciati pentru deosebire si originalitate.. etc

Strabunicul meu a fost bulgar, bunicul jumate roman. Bunica mea era jumate poloneza. Eu m-am nascut in Bucuresti, iar parintii mei in Romania. Am avut un prieten jumatate sarb, jumatate roman. O prietena romanca, cu sange ukrainian. Si lista poate continua. La fiecare din prietenii mei am admirat ceva ce eu nu vedeam la mine. Identitatile sunt date de credinta si de traditie, de idealuri si asteptari, prea putin de materialul genetic. Noi toti ne simtim romani. Unii se simt unguri in Romania sau germani, sau lipoveni s.a.

Ne iubim vecinii moldoveni pentru ca au aceleasi idealuri, au aceleasi nevoi si au trait suferintele noastre si noi pe ale lor. Am fost parte din acelasi popor, iar poporul e ca un organism mare; oricat ne-am amesteca, oricate granite am trece, ne simtim parte din acest organism.

Cultura este atat de vie precum valorile din care se hraneste. Daca valorile se ofilesc, cultura se reduce la monden si penibil. Ma bucur ca de o saptamana incoace Zavoranca sau Raduleasca au disparut din peisajul meu informatic. Ma bucur nespus pentru cateva zile la rand in care am auzit la tv altceva decat frivolitati, am citit in presa despre oameni si nu despre "facaturi". Si poate intr-o zi mallurile vor fi mai pline in raioanele de carti decat in cele de fast food. Iar atunci cand ceva dramatic se va petrece va rezona in oamenii din jurul meu o coarda umana, se va trezi o nevoie de reactie, de a spune lumii "imi pasa! ma atinge pe mine..."

Iar eu ma voi simti mai putin ridicola pentru ca simt dramatismul acestor momente...

Jos comunistii!!!


joi, martie 19, 2009

testul slip

Am refacut testul SLIP dupa exact un an. Si am avut o surpriza. Stiam ca s-au schimbat cateva lucruri in profil, dar de fapt s-a schimbat intreaga situatie. Functia inferioara (umbra arhetipala) a inceput un proces de diferentiere ce tocmai s- a vazut clar in profil. Sunt convinsa ca momentul x a fost undeva, acum un an, cand am avut acel vis cu umbra arhetipala. Acum a devenit evident. Functia dominanta s-a accentuat, poate pentru a mentine stabilitatea sistemului, iar extraverta functiei mele secundare s-a dus pe ultimul loc. Incerc sa inteleg situatia asta.

sâmbătă, martie 14, 2009

sunt

Am ajuns intr-un punct in care nu imi vine sa fiu eu in nici o ipostaza. Vreau sa ma pierd in timp si spatiu, sa fabulez, sa imi ascult dependenta de dependenta. Sa nu fiu nimeni si in acelasi timp o fabulatie a mintii mele. Imi doresc sa ajung in Canada sa il vad pe Marc. Au trecut anii si as vrea sa vad intradevar cat s-a schimbat, cum a crescut un om pe care il stiu de 8 ani.

miercuri, martie 04, 2009

iar confesiuni

Acum 2 ani incercam sa imi rezolv o dilema personala - ce este aceasta convingere aparuta in mintea mea ca daca eu sunt "prezenta", in jurul meu lucrurile intra in echilibru? este ideatie deliranta sau starea mea e reala? Aveam momente cand traiam intens aceasta stare de echilibru care parea ca se rasfrange asupra lumii, insa - cum aveam sa aflu in terapie - eul meu era imatur si nu putea sustine starea de centrare decat pe perioade foarte scurte. Am avut atunci insa aceasta revelatie. Eu sunt dincolo de aceasta stare limitata, dincolo de Eul meu care nu poate cuprinde decat fragmentar realitatea. Am o prezenta mult mai extinsa in propria persoana, dar si in afara mea. I-am spus terapeutei mele ca simteam ca am in corp suvoaie de energie, ca ma simt in tot corpul meu, ca simt ca in aceste momente de echilibru nu psihicul meu, ci eu intregime, si corpul meu se transforma. Am avut cateva vise mai aparte. Unele erau clar legate de identitate, de Umbra. Unul era legat de Umbra arhetipala - un demon in intuneric care ucidea in masa, fara a putea fi oprit, dar in fata caruia cu una din fatetele mele m-am asezat stiind ca forta mea in echilibru poate infrunta demonul. Simteam teama in fata lui, dar si aceasta putere, prezenta mea avea sa il domine. Aveam parca aceasta inteligenta in a nu incerca sa il inving sau distrug. Simteam ca trebuie doar sa fiu.
Un at vis, pe care cred ca l-am reprodus aici, se referea la a imi aminti. A fost un vis foarte puternic. Venit din interior. Sensul lui personal, pentru mine, mi-a ramas insa ascuns. Am ineteles povestea femininului uitat, al uitarii arhetipale care depotenteaza, face ca lumea intreaga sa moara, asemeni povestii disparitiei Graalului. Am crezut ca sensul lui pentru mine a fost sa imi atraga atentia asupra unui pasaj dintr-o carte pe care aveam sa il citesc o saptamana sau doua mai tarziu (fragmentul cu Arca lui Noe din Simbolismul corpului uman, al lui Annick de Souzenelle). Acum cred insa ca e si ceva mai mult. Legat intr-adevar de uitarea mea. Am uitat ceva important.

duminică, martie 01, 2009

revelatii

Am mai avut o revelatie pe care am pastrat-o pentru mine de mult. Inainte sa ma intorc acasa din Antalia, cu vreo luna sau mai bine (e greu sa imi dau seama fiindca ei nu preau au toamna si parea o vara continua), am inteles ce ma anima atat de mult. La fel e greu de explicat senzatia, greu de pus in cuvinte. Am inteles ca traiesc in acest quest continuu si ca ceea ce urmaresc in fiecare moment, lucrul care anima viata mea este cautarea sacrului. In tot ce exista in jurul meu am cautat sa descopar, fara ma opresc niciodata, sacrul. De mic copil am cautat raspunsuri. Iar questul meu m-a adus continuu tot mai aproape de sacru. In bataia vantului... era o liniste eterna care-mi atingea in interior fiinta. In maretia copacilor... era viata, si ma fascina. In prezenta animalelor din jurul meu, in ochii unui caine, in mieunatul unei pisici (am crescut in Bucuresti), in bufnitul unui cal... era o stiinta secreta, ele stiau ceva ce cu siguranta trebuia sa stiu dar nu imi aminteam. Toate sunt de fapt cautari ale acelei stari speciale, apropierea de sacru.

constiinta

Am inceput sa accept ca trebuie s astept in liniste ca raspunsul sa vina in cele din urma. Ce voi face pana la urma?
E un pas inainte sa astept cu ceva incredere sa am un raspuns. Lucrurile se pot dezvolta in directia cursului lor normal. Insa nu stiu daca trebuie sa existe un declansator sau pur si simplu exista un moment in care "aluatul va dospi". Vad iar si iar exemple ale oamnilor care pentru a descoperi menirea lor au actionat in urma unui instinct, au urmat o chemare "out of the box" si au reusit sa gaseasca fluxul continuu al constiintei lor care le dezvaluie cursul lucrurilor. Mi s-a intamplat si mie sa urmez o chemare si sa descopar lucruri minunate despre viata si despre mine. Insa nici o solutie pentru situatia mea.
Am tinut pentru mine si nu am spus nici macar un cuvintel nimanui despre o traire pe care am avut-o acum cateva saptamani. Incercam sa dorm si ascultam muzica intinsa in pat. Intr-un moment foarte special am avut un sentiment ca si cum am patruns intr-o alta dimensiune (nu ma refer la lumi paralele, ci la un fel de extindere a constiintei, nu stiu sa explic). Am trait un fel de insight si in fata ochilor am vazut parca galaxii si am avut aceasta convingere ca crampeiul meu de lume este creat de aceasta imensa constiinta "universala" care eram eu, caci nu e acelasi lucru cu a face parte. Eram acea constiinta, dar eram ca "un gand" al ei, desi in realitate intelegeam ca nu exista nici o deosebire intre acel gand care eram si intregul. Ca si cum eram unul din gandurile mele. Si intorcandu-mi atentia catre lume, lumea din jurul meu, toate obiectele, toti oamenii, tot ce exista eram tot eu, caci faceau parte din acelasi gand. E foarte greu de explicat si m-am ferit pana acum de asta. Am trait aceasta senzatie cateva minute, intr-o stare in care imi simteam energia egala in tot corpul meu si simteam ca pot patrunde in lucrurile din jurul meu.
O constiinta care creeaza la infinit ganduri despre lume. Din acel moment am incercat sa retraiesc acel sentiment, dar fara succes. Insa ulterior am avut un flash: "in acest loc nu poti patrunde decat fara nume". A fost un gand care mi-a aparut spontan, in starea aceea dintre trezire si somn cand iti vin idei sau visezi constient insa rareori iti amintesti ce s-a intamplat. Mi-am amintit gandul caci m-a surprins, parea un raspuns la intrebarile mele. "In acest loc vei intra numai fara nume", adica abandonandu-mi eul. limitarea pe care eul o aduce constiintei mele. Si au mai fost raspunsuri dar s-au sters din constiinta imediata si raman ca o tensiune in mintea mea incercand sa le redescopar.
Nu stiu de ce, dupa fiecare "cucerire" urmeaza o perioada in care parca merg inapoi, un recul, un regres. Mintea mea devine lipita de acest eu, devine imatura si capricioasa, incontrolabila. Ca si cum fiecare "breakthrough" ar fi o amenintare pe care complexele eului meu incearca sa o ignore, sa ma tina legata in aceasta sclavie a imediatului si perisabilului.

un nou link interesant

http://www.opraheckhart.com/

miercuri, februarie 25, 2009

comunitati

Traim laolalta ca si palcuri de oameni aruncati in acelasi spatiu, dar nu traim in comun. Nu impartim nimic cu adevarat, nu facem decat sa ne separam. Ca si cum am fos siliti sa ocupam spatiul in care ne gasim locuinta, ca si cum suntem victime ale societatii. Si suntem toti in aceasta ipostaza. Comuntatile internet cauta sa tina loc nevoii de comuniune umana insa nu sunt decat substitute slabe, ca metadona pentru heroina. "Comunitatile" noastre sunt la serviciu, la scoala, fara sa aiba impact asupra traiului nostru, ci suplinesc si ele o lipsa elementara: apartenenta, inradacinarea. Sunt grupuri din care oamenii vin si pleaca, si chiar noi plecam la un moment dat, precizat in timp. Sunt grupuri in care cea mai naturala tendinta este de a ascunde ceea ce suntem noi cu adevarat - duplicitatea. Grupuri in care nu avem fundament. Apoi inventam iar si iar, comunitati stiintifice, comunitati ale oamenilor de vanzari, comunitati ale profesiei liberale x sau z... si tot asa. Si toate aceste comunitati au parte de o persona - le oferim cea mai potrivita persona de care suntem noi capabili. Si niciodata nu ajunge aceasta comunitate sa faca parte din viata noastra naturala, prin urmare nici noi nu facem in mod natural parte din ea.

luni, februarie 16, 2009

Om mani padme hum

Cineva mi-a zis ca nu se poate traduce decat daca vrei sa surprinzi miscarea intr-un lucru finit, sa-i dai apei o forma fixa sau atunci cand ai ajuns in punctul central al existentei - sa cunosti adevarata natura a mintii. E o mantra care sa inspire tot si sa vorbeasca despre tot.

E menita sa aduca in inima celui care rosteste sau numai aude sau vede aceasta mantra compasiunea si devotiunea pura. Crezi ca fiecare fulg isi rosteste propria lui mantra in zborul lin catre pamant?

fuga

Reusesc sa ma strecor prin nise, astfel incat sa nu ma integrez niciodata nicaieri. Uneori cred ca e un talent sa reusesti sa ramai mereu in afara "castelor", sa nu fii nicioadata ceva sau cumva, sa nu apartii nici unei categorii. Nu imi aduce avantaje materiale si ma si intreb ce imi aduce. O fac instinctiv, fara efort. Doar atunci cand pare ca am gasit un loc de integrare fac un efort sa rezist nevoii puternice de a ma scoate din "inchisoare". Dar nu ii pot rezista. Si aleg cararile cel mai putin alese.

Si iata-ma. Poate e un impuls autodistructiv, poate e autoconservare. Orice ar fi, raman singura pe un drum pe care nu am mai gasit de mult urme.

Ninge frumos afara. Daca as vrea sa iau parte la ceva as vrea sa fiu parte din aceasta ninsoare, as vrea sa simt vantul, sa miros iarna... E singurul lucru care face sens, in fond.

miercuri, februarie 11, 2009

marți, februarie 10, 2009

duminică, februarie 08, 2009

interviu

Oamenii Timpului Nostru din 24.01.2009 cu Prof. Univ. Dr. Dumitru Contantin Dulcan - Antena2

The artless art

The artless art is the art of the soul at peace, like moonlight mirrored in a deep lake. The ultimate aim of the artist is to use his daily activity to become a past master of life, and so lay hold of the art of living. Masters in all branches of art must first be masters of living, for the soul creates everything.

Art is the way to the absolute and to the essence of human life. The aim of art is not the one-sided promotion of spirit, soul and senses, but the opening of all human capacities - thought, feelings, will - to the life rhythm of the world of nature. So will the voiceless voice be heard and the self be brought into harmony with it.


Artistic skill, therefore, does not mean artistic perfection. It remains rather a continuing medium of reflection of some step in psychic development, the perfection of which is not to be found in shape and form, but must radiate from the human soul.

The Tao of Jeet Kune Do - Bruce Lee

joi, februarie 05, 2009

de dincolo

Exista in inconstientul meu o parte salbatica si foarte violenta care ma lasa sa stiu despre prezenta ei numai in vise. Si nu mereu. Este intr-o zona straina, care ma surprinde prin straneitatea ei. Apare ca un criminal in serie, ca un asasin sangeros, care ucide oameni in jurul meu si care ma aduce acolo ca spectator al acestor crime terifiante. Uneori, in schimb, ma alearga, ma vaneaza si incerc sa ma feresc de prezenta ei.

E un asasin energetic al unor continuturi psihice? Este o prezenta care imi atrage atentia asupra unor aspecte pe care pentru moment nu le pot intelege.

miercuri, ianuarie 28, 2009

vocatii

Am aplicat in ultimul timp la nenumarate joburi. Am scris scrisori de intentie si CVuri, am tot cautat sa gasesc un job, mai mult temporar pentru ca nu imi doresc nici un pic sa reintru in sistem. NU POT.

Dar, dupa atata timp cred ca joburile de vocatie ti le faci nu le gasesti. Ma tot bate gandul, ma tot codesc. Poate mi se va lumina si mie calea asta. Poate in toate demersurile mele nu trebuie decat sa.. INSIST.

miercuri, ianuarie 14, 2009

aparte

un site aparte cu resurse pentru hrana spirituala

vineri, ianuarie 09, 2009

calauza

Am trait o viata cautand si nu am crezut vreo clipa ca voi gasi acest raspuns. Am crezut intotdeauna ca atunci cand voi avea macar o parte din acest adevar voi fi ajuns la sfarsit. La sfarsitul cautarii si poate al vietii. Dar nici o clipa nu am crezut ca abia atunci ma voi afla la un inceput.

Sunt un om fericit. Am gasit raspunsul cautat de o viata. Era sa nici nu imi dau seama, dar ma transforma din interior si ma simt la inceput de drumuri. Mi-am gasit un sens si o calauza. Eu insami sunt o calauza.

miercuri, ianuarie 07, 2009

mai, ma dusei...

Ma dusei... si m-am intors. Lumea e mica. Am revazut Pamukkale si Aspendos, Demre si biserica Sf. Nicolae. A fost frumos. Imi plac calatoriile. Am avut in autocar numai oameni educati si simtiti cu care m-am simtit extraordinar. Si mi-au spus ca sunt un ghid deosebit :))

Ma bucur. Mi-a facut placere. Bineinteles am oferta sa ma intorc la vara. Tot ca si ghid cultural. Insa stau si ma gandesc daca nu mi-ar placea sa fac asta aici, acasa.

Cand lucrez cu grupurile, eu ma schimb si relatia mea cu oamenii se tranforma. E uimitor cum se lasa oamenii captivati de personalitatea mea, de zambetul meu si de placerea mea de a le impartasi din ce traiesc eu.

Paypal

Sign up for PayPal and start accepting credit card payments instantly.