duminică, decembrie 06, 2015

Viața armonioasă înseamnă respect față de fiecare lucru pe care îl vezi, miroși, auzi, simți, atingi, de care ți se spune, la care te gândești, pe care îl imaginezi, față de fiecare gest, fiecare mișcare, fiecare sunet, fiecare cuvânt pe care le produci, față de muzică, față de vânt, apă și tot ce se întâmplă aproape sau departe de tine. Respectul față de univers nu este respectul față de vreo entitate spirituală, nu este o religie, nu este o meditație, deși ai putea medita astfel. Este o atitudine față de tine și față de viața ta. Întrebări fundamentale precum ce este viața, ce este universul etc. au prea puțină relevanță când nu faci decât să fii. Meditațiile asupra unuia sau altuia dintre lucruri sau gânduri sunt prea complicate comparativ cu simplul a fi canalizat spre respect. Deja definiția respectului este mult prea complicată, căci nu este o deplasare activă a gândirii sau simțirii către ceva, această canalizare nu este nici ea o acțiune, ci acceptare și afecțiune, minte-inimă în așteptare și căldură. O reducere a minții la simțire și a simțirii la minte. În fond este o revenire la tine însuți, dacă poate fi spus așa, sau o revenire la matcă. Iar respectul înseamnă să rămâi fără vreun efort în această matcă.
Ce sens are? Pune semnul egal între exterior și interior. Iar această egalitate este o condiție pentru ca ceea ce se înregistrează în interior, clipă de clipă, să se înregistreze egal, fără dezechilibre psihice și fizice. O greutate prea mare a vreunui lucru, orice emoție cu gabarit depășit, orice tensiune extinsă pe perioade fără definiție (pe care nu le percepem din exterior, ci din interior, fără a fi conștienți de manifestările lor de ansamblu, fără a le putea „conține” - a le putea defini, găsi limitele - emoțional și rațional) produce stres, acumulări de tensiune musculară, contracții și funcționarea „stresată” a aparatelor, organelor, glandelor și celulelor corpului nostru. Implicit a creierului a cărui perspectivă emoțională și rațională se îngustează. Ce face un creier fără perspectivă? Nu mai are capacitatea de a defini și deci a conține, își pierde flexibilitatea funcțională. Iar posesorul unui asemenea creier devine nefericit.

luni, octombrie 12, 2015

Innorari

E innorat, un cer gri ca ochii mei.Vreau sa ma plimb fara tinta prin aerul de munte.

marți, octombrie 06, 2015

No time to look around and see what's going on in me.

marți, septembrie 22, 2015

teorii, teorii, teorii

Mi-am pierdut capul in teorii despre societati, cultura, sisteme. Mii de ganduri organizate, structurate pentru a se sustine pe argumente, pentru a demonstra, convinge, edifica. Ce prostii!

Lumea e o anarhie, gandirea mai bine curge cu simtirea si devine o stare interna. Toate fabricatiile logicii si gandirii sunt aberații menite sa fie contrazise la nesfarsit de complexitatea realitatii. Iar astazi realitatea e barbara. Sunt tulburata profund de cele ce se intampla in Siria si cu sirienii. E cel mai groaznic cosmar,

Starea de a fi e singurul lucru cu sens si ea este limitata.

duminică, mai 04, 2014

vis lung

Am avut un vis lung, ca o poveste, usor apocaliptic. Poate pentru ca am citit Zoja, poate pentru ca am vazut documentarul cu Carpatii.

Eram intr-o penultima generatie de oameni. La nivelul vietii aparusera niste mutatii foarte grave, care simplificau structura formelor de viata pe intreaga planeta si care afectau si oamenii. Incet, scadeau abilitatile intelectuale si capacitatile mentale in general, fenomen mai lent la cei deja adulti, probabil nascuti inaintea mutatiei, si mai grav la noile generatii. Cu siguranta urma degradarea totala a speciei si nu se cunostea un antidot, Formele de viata de pe intreaga planeta degenerau si se simplificau. Intr-un cadru aproape apocaliptic afara, apareau monstrii din pamant care era suficient doar sa te zgaraie ca sa te infecteze cu "monstruozitatea" lor. Eu eram unul din personaje, ca intr-un film. Eram la o scoala, unde fusese un fel de intalnire a comunitatii sau un eveniment scolar. Eram o mama cu doi copii si un sot. O fata mai mare Amelie si un baiat mai mic, Li Djan sau Ji Dhah (sau alt nume de genul acesta, arab sau oriental, pe care il vedeam chiar scris - parca imi aduce aminte de Muad'dib, dar si de jihad sau jidan). Aveam impresia ca acest lucru era foarte important si copilul era foarte important, desi nu a jucat un rol mai departe foarte clar.

Se terminase, luam copiii sa ii ducem acasa. Era si o soacra pe acolo, nu stiu. Dar Amelie, care avea vreo 12 - 13 ani, nu aparea. Iesisem cu cel mic, cam de 8 - 9 ani, si tocmai s-a anuntat un monstru cu ochii rosii. Fugeam toti spre masina, o groapa s-a cascat, monstrul era in jurul picioarelor, in jurul masinii ne inghesuiam sa intram, si alti oameni la masinile lor. Nu ajuta nimeni pe nimeni. Copiii in masina, parca ma atinsese un pic mosntrul, poate ma si muscase. Sotul ma intreaba, eu spun ca doar m-a atins. Parca fusese si Amelie in scena, insa in masina nu era. Se porneste, mergem spre casa. Spun duceti-va acasa, eu ma intorc dupa Amelie cu masina mea. Parchez masina in fata scolii, totul arata ravasit, mai erau oameni si masini. Intru, o gasesc un pic suparata, ii explic ca a atacat monstrul si a trebuit sa fugim repede, dar m-am intors. O iau cu mine sa gasim masina, neagra, o anumita marca, dar afara ma uit si nu mai stiu care e, erau mai multe masini dar niciuna nu parea a mea. Simteam ca ma afecta uitarea, degradarea mentala. Decid sa mergem pe jos, in mare graba si e foarte periculos. Ajungem pe o strada, cu case mici, unde la o intersectie e un atelier auto. Aflasem ca la capatul unei strazi e o benzinarie si acolo o statie de autobuz. Dar mi se spune ca pe acea strada e foarte periculos sa mergi. E noapte. Numai baieti tineri la atelier. Unul spune ca la benzinarie ajungi daca mergi drept, altul spune ca la dreapta. In cele din urma decid sa mergem drept, desi era periculos, insa ei baietii incep sa ne hartuiasca, sar asupra noastra, Amelie scoate telefonul si ii spun sa isi sune tatal sa cheme politia. Ne uitam la numele strazii, ii spune unde. In mai putin de un minut se aude o sirena, insa e o ambulanta. Ma gandesc cu usurare ca a chemat politia. Insa ambulanta opreste si intreaba cine a fost violata? Ii spun lui Amelie sa se prefaca ca a fost. Se urca in ambulanta, avea o forma ciudata, era o masina mica, in spate parca avea o forma de sanie din plastic. Se urca acolo, nu mai e loc si pentru mine asa ca pleaca cu cele doua asistente, una conducea si una se ocupa de ea. Insa dupa cativa metri motorul se opreste si raman in drum. Cer ajutoare, eu o iau pe Amelie.
Sunt de data asta la doctor. Eu singura, insarcinata. E controlul perioadic, dar nu e doctorul meu, e un batranel chel si simpatic care imi spune ce teste urmeaza sa fac. Fugisem parca de la ore la facultate ca sa pot veni la doctor. Asistentul lui urma sa imi dea un test lung, poate de memorie, in doua faze.Totul e bine, batranul pleaca, astept asistentul sa imi dea testele, iar el intarzie. Ma gandesc ca o sa dureze mult si nu mai ajung la ora de mate sau fizica, nu stiu. Ceva din domeniul real. Eram insotita de o colega, nu stiu, o "umbra", linistita, tacuta. In cele din urma nu stiu cum dau testele, ajung in sala de clasa. Nu-mi aduc aminte aici decat ca erau multi colegi si asteptam profesorul.
Apoi impreuna cu aceasta colega umbra sunt in fata unei pedagoage care ne spunea ca s-a decis ca sistemul de invatamant sa adopte conservatorismul, ca sa se intoarca la vechile metode ce au asigurat succesul in trecut. Era un fel de ghiseu unde puteai sa lasi sugestii si reclamatii. Si puteai parca sa votezi astfel pro sau contra deciziei. Eu mereu impotriva sistemului, cu impresia ca e nevoie de o idee noua, o abordare noua. Colega voteaza ca este de acord. Eu in urma ei vin sa explic pozitia mea contra, iau o foaie de notite, insa nu prea era loc sa scrii. Prima pagina era cu un tabel ceva, se scria pe spate (era hartie scrap, refolosita) pe spate mai peste tot erau mazgalituri. Imi aleg alta hartie din notes, la fel, insa cu mai mult spatiu. Dar parca scriam negru pe gri, nu se prea observa. Scriam ca nu sunt de acord, consevatorismul  nu face decat sa reia vechile modele si sa le puna in situatiile noi, insa nu schimba nimic. Nu au fost eficiente nici inainte, uite unde ne-a adus pe noi sistemul de invatamant. Nu putem face nimic cu cariera noastra, cu ideile noastre. E nevoie de o noua abordare, e nevoie de ecologism. Sa tina seama de nou, de faptul ca suntem parte din tot. Scriam si parca literele ieseau in relief ca si cum as fi scris cu o pasta ceramica pe lut. In acelasi timp parca deveneau ilizibile si ma mahneam. Aparuse pe una din foi o fotografie cu flori si ma gandeam ce minunate sunt, dar culorile se intunecau si estompau. Sub ea scrisesem ceva, poate de cat de frumoase sunt, poate de ecologism. Dar se estompa, era greu de citit.Erau flori frumoase, unele albe altele galbene, altele gri, lumina se estompa pe ele si culorile se stergeau... apoi brusc stiam ca voi trimite aceste cuvinte si imaginea lui LB si ma gandeam daca o sa fie lizibile. Apoi ea mi-a aratat cumva ca la lumina se vede tot ce am scris. M-am trezit cu gandul ca ii voi spune aceste lucruri.


Paypal

Sign up for PayPal and start accepting credit card payments instantly.