joi, martie 19, 2009

testul slip

Am refacut testul SLIP dupa exact un an. Si am avut o surpriza. Stiam ca s-au schimbat cateva lucruri in profil, dar de fapt s-a schimbat intreaga situatie. Functia inferioara (umbra arhetipala) a inceput un proces de diferentiere ce tocmai s- a vazut clar in profil. Sunt convinsa ca momentul x a fost undeva, acum un an, cand am avut acel vis cu umbra arhetipala. Acum a devenit evident. Functia dominanta s-a accentuat, poate pentru a mentine stabilitatea sistemului, iar extraverta functiei mele secundare s-a dus pe ultimul loc. Incerc sa inteleg situatia asta.

sâmbătă, martie 14, 2009

sunt

Am ajuns intr-un punct in care nu imi vine sa fiu eu in nici o ipostaza. Vreau sa ma pierd in timp si spatiu, sa fabulez, sa imi ascult dependenta de dependenta. Sa nu fiu nimeni si in acelasi timp o fabulatie a mintii mele. Imi doresc sa ajung in Canada sa il vad pe Marc. Au trecut anii si as vrea sa vad intradevar cat s-a schimbat, cum a crescut un om pe care il stiu de 8 ani.

miercuri, martie 04, 2009

iar confesiuni

Acum 2 ani incercam sa imi rezolv o dilema personala - ce este aceasta convingere aparuta in mintea mea ca daca eu sunt "prezenta", in jurul meu lucrurile intra in echilibru? este ideatie deliranta sau starea mea e reala? Aveam momente cand traiam intens aceasta stare de echilibru care parea ca se rasfrange asupra lumii, insa - cum aveam sa aflu in terapie - eul meu era imatur si nu putea sustine starea de centrare decat pe perioade foarte scurte. Am avut atunci insa aceasta revelatie. Eu sunt dincolo de aceasta stare limitata, dincolo de Eul meu care nu poate cuprinde decat fragmentar realitatea. Am o prezenta mult mai extinsa in propria persoana, dar si in afara mea. I-am spus terapeutei mele ca simteam ca am in corp suvoaie de energie, ca ma simt in tot corpul meu, ca simt ca in aceste momente de echilibru nu psihicul meu, ci eu intregime, si corpul meu se transforma. Am avut cateva vise mai aparte. Unele erau clar legate de identitate, de Umbra. Unul era legat de Umbra arhetipala - un demon in intuneric care ucidea in masa, fara a putea fi oprit, dar in fata caruia cu una din fatetele mele m-am asezat stiind ca forta mea in echilibru poate infrunta demonul. Simteam teama in fata lui, dar si aceasta putere, prezenta mea avea sa il domine. Aveam parca aceasta inteligenta in a nu incerca sa il inving sau distrug. Simteam ca trebuie doar sa fiu.
Un at vis, pe care cred ca l-am reprodus aici, se referea la a imi aminti. A fost un vis foarte puternic. Venit din interior. Sensul lui personal, pentru mine, mi-a ramas insa ascuns. Am ineteles povestea femininului uitat, al uitarii arhetipale care depotenteaza, face ca lumea intreaga sa moara, asemeni povestii disparitiei Graalului. Am crezut ca sensul lui pentru mine a fost sa imi atraga atentia asupra unui pasaj dintr-o carte pe care aveam sa il citesc o saptamana sau doua mai tarziu (fragmentul cu Arca lui Noe din Simbolismul corpului uman, al lui Annick de Souzenelle). Acum cred insa ca e si ceva mai mult. Legat intr-adevar de uitarea mea. Am uitat ceva important.

duminică, martie 01, 2009

revelatii

Am mai avut o revelatie pe care am pastrat-o pentru mine de mult. Inainte sa ma intorc acasa din Antalia, cu vreo luna sau mai bine (e greu sa imi dau seama fiindca ei nu preau au toamna si parea o vara continua), am inteles ce ma anima atat de mult. La fel e greu de explicat senzatia, greu de pus in cuvinte. Am inteles ca traiesc in acest quest continuu si ca ceea ce urmaresc in fiecare moment, lucrul care anima viata mea este cautarea sacrului. In tot ce exista in jurul meu am cautat sa descopar, fara ma opresc niciodata, sacrul. De mic copil am cautat raspunsuri. Iar questul meu m-a adus continuu tot mai aproape de sacru. In bataia vantului... era o liniste eterna care-mi atingea in interior fiinta. In maretia copacilor... era viata, si ma fascina. In prezenta animalelor din jurul meu, in ochii unui caine, in mieunatul unei pisici (am crescut in Bucuresti), in bufnitul unui cal... era o stiinta secreta, ele stiau ceva ce cu siguranta trebuia sa stiu dar nu imi aminteam. Toate sunt de fapt cautari ale acelei stari speciale, apropierea de sacru.

constiinta

Am inceput sa accept ca trebuie s astept in liniste ca raspunsul sa vina in cele din urma. Ce voi face pana la urma?
E un pas inainte sa astept cu ceva incredere sa am un raspuns. Lucrurile se pot dezvolta in directia cursului lor normal. Insa nu stiu daca trebuie sa existe un declansator sau pur si simplu exista un moment in care "aluatul va dospi". Vad iar si iar exemple ale oamnilor care pentru a descoperi menirea lor au actionat in urma unui instinct, au urmat o chemare "out of the box" si au reusit sa gaseasca fluxul continuu al constiintei lor care le dezvaluie cursul lucrurilor. Mi s-a intamplat si mie sa urmez o chemare si sa descopar lucruri minunate despre viata si despre mine. Insa nici o solutie pentru situatia mea.
Am tinut pentru mine si nu am spus nici macar un cuvintel nimanui despre o traire pe care am avut-o acum cateva saptamani. Incercam sa dorm si ascultam muzica intinsa in pat. Intr-un moment foarte special am avut un sentiment ca si cum am patruns intr-o alta dimensiune (nu ma refer la lumi paralele, ci la un fel de extindere a constiintei, nu stiu sa explic). Am trait un fel de insight si in fata ochilor am vazut parca galaxii si am avut aceasta convingere ca crampeiul meu de lume este creat de aceasta imensa constiinta "universala" care eram eu, caci nu e acelasi lucru cu a face parte. Eram acea constiinta, dar eram ca "un gand" al ei, desi in realitate intelegeam ca nu exista nici o deosebire intre acel gand care eram si intregul. Ca si cum eram unul din gandurile mele. Si intorcandu-mi atentia catre lume, lumea din jurul meu, toate obiectele, toti oamenii, tot ce exista eram tot eu, caci faceau parte din acelasi gand. E foarte greu de explicat si m-am ferit pana acum de asta. Am trait aceasta senzatie cateva minute, intr-o stare in care imi simteam energia egala in tot corpul meu si simteam ca pot patrunde in lucrurile din jurul meu.
O constiinta care creeaza la infinit ganduri despre lume. Din acel moment am incercat sa retraiesc acel sentiment, dar fara succes. Insa ulterior am avut un flash: "in acest loc nu poti patrunde decat fara nume". A fost un gand care mi-a aparut spontan, in starea aceea dintre trezire si somn cand iti vin idei sau visezi constient insa rareori iti amintesti ce s-a intamplat. Mi-am amintit gandul caci m-a surprins, parea un raspuns la intrebarile mele. "In acest loc vei intra numai fara nume", adica abandonandu-mi eul. limitarea pe care eul o aduce constiintei mele. Si au mai fost raspunsuri dar s-au sters din constiinta imediata si raman ca o tensiune in mintea mea incercand sa le redescopar.
Nu stiu de ce, dupa fiecare "cucerire" urmeaza o perioada in care parca merg inapoi, un recul, un regres. Mintea mea devine lipita de acest eu, devine imatura si capricioasa, incontrolabila. Ca si cum fiecare "breakthrough" ar fi o amenintare pe care complexele eului meu incearca sa o ignore, sa ma tina legata in aceasta sclavie a imediatului si perisabilului.

un nou link interesant

http://www.opraheckhart.com/

Paypal

Sign up for PayPal and start accepting credit card payments instantly.