membrul fantoma al sufletului

A fost un vis pe care nici macar nu l-am mai perceput ca un cosmar. Lucram la morga. Eram patolog criminalist si faceam ... autopsii. Pe cand faceam acest lucru m-am intrebat de ce o fac. Se pare ca nu imi placea, dar nici foarte teama nu imi era. Asa intr-un fel de semi-lumina, coridoare lungi si sali imense... Singura intr-o morga. Nu exista alt job pentru mine?, ma intrebam. Pur si simplu trebuie sa fac jobul asta pentru ca sunt buna la el, ma gandeam, pentru ca asta stiu sa fac.

Apoi brusc, eram acasa cu mama si nu stiu cine mai era acolo, poate bunica. Si tata revenise acasa, iar eu stiam ca il vazusem acolo la morga. Ne gandeam "Doamne, prin ce ai trecut..." El parea afectat, dar ok, iar mama luandu-l in brate ii spune ca si eu l-am cautat atat, si sora mea l-a cautat... unde a fost? Lipsise cam trei zile... Iar apoi eu i-am sarit in brate si il doborasem cu imbratisarile noastre, dar eram atat de fericita, ma simteam atat de bine ca il pot strange in brate si era asa de reala regasirea... M-am trezit cu aceasta senzatie, de parca el era aici. M-au trecut fiori cand am realizat cat de reala fusese prezenta lui in visul meu, de parca ma asteptam si acum sa fie in camera cu mine. In noaptea urmatoare am atipit inainte de a adormi si m-am trezit iar cu fiorii ca el era in gandul meu, iar eu visam gandurile lui. Purta puloverul lui gros de iarna albastru, iar in mintea mea erau gandurile lui... Am adormit greu, rece si m-am trezit toata noaptea.

Aproape ca imi vine sa il intreb de ce s-a intors? Unde e si ce doreste de la mine, din visurile mele...

Daca si viata si moartea sunt iluzii, atunci cu siguranta ma pot intreba unde se intalnesc mintile noastre si de ce? Cine suntem noi si ce anume trebuie eu sa fac acum? Am fost intotdeauna o persoana spiritualista dar niciodata religioasa. M-am rugat insa pentru el si pentru linistea lui. Acum ma rog pentru linistea sufletului meu.

A fost insa un vis ceva mai aproape de constiinta. Un semniintuneric, nu mai era starea aceea profund inconstienta, in intuneric deplin, de departe, de mi-ar fi trebuit minute intregi sa strabat drumul spre constiinta. Ma intreb acum daca moartea tatalui meu nu a fost pentru mine ca amputarea unei parti din mine, a carei fantoma o resimt acum periodic. Exista oare tratament pentru membre fantoma ale sufletului nostru?