miercuri, iulie 13, 2011

forma si creier

In mod ironic, nu am apreciat niciodata forma cu care am scris, de mic copil am respins ideea de caligrafie, ideea de a repeta pentru a ajunge la o forma ideala. Iar in acelasi timp m-a dominat din interior compulsia pentru forma, pentru a transpune in miscare o stare, pentru a gasi in cele mai simple forme plenitudinea sensului. Sau altfel spus, a pune sensul acesta incarcat de pasiune, de miscare, de necunoscut, intuit in mine - intr-o forma simpla, dar esentiala. M-a atras capacitatea japonezilor de a creea printr-un gest, o miscare de penita un spatiu al sensului; printr-o forma - un fir de floare si o tulpina, printr-un gest teatral etc un spatiu pentru acest sens interior.

Mi-a placut sa ma joc si niciodata sa repet. Chiar si acum. Imi place lutul, textura sa, modelabilitatea sa incerta, dar am folosit ce mi-a oferit, am trait, iar acum mi se pare redundant.

Am privit meditatia, zenul, compasiunea cu submisivitate si inocenta. De altfel, singura mea calitate in tot ceea ce fac este doar inocenta. In rest sunt un om viu si ma misc intre forme si repetitii, refuzand constient sau nu sa repet de prea multe ori ceva, chiar si ceva valoros.

Fiecare aspect nou descoperit prin estetic, prin arta, prin plenitudinea frumosului recartografiaza traseele noastre neuronale si le schimba. Nu stiu de ce, dar imi dau seama ca totul tine de forma. E ca si cum (gandesc asta de ceva timp) suntem fiinte cu o sensibilitate extraordinara la spatiu - spatialitate. Spatiul cred ca ocupa cea mai mare parte a creierului nostru - spatialitatea holografica a mintii noastre. Trebuie sa dimensoineze si sa holografieze pentru a manipula - transforma - schimba. Emotii, idei, trairi inconstiente (incarcaturi simbolice) - totul are sens cand ocupa un spatiu, de care suntem foarte putin constienti, dar atunci cand manevram "obiectul" parca ii vedem pozitia in tesatura hologramei. relatia cu celelalt "obiecte", modul in care lucrurile se spatializeaza vertical si orizontal, pentru a se relationa diferit - reconfigurrea retelei.

Creand forma creez instrumentul unei transformari, vehiculul spatial al unor sensuri complex simbolice ce fac parte dintr-o matrice simbolica - care altfel ne scapa, ramane complet inconstienta. Nu va deveni niciodata complet constienta, dar e resemnificata, transformata, adancita, regasita in insight.

E clar ca mie imi place doar sa descopar. Repetitia nu imi permite sa tin pasul cu transformarile interioare, cu dinamica, cu schimbarea continua de stari interne. Exista in mine compulsia miscarii, iar a creea miscarea ma face constienta de noi adancimi, de noi dimensiuni psihosomatice. Fascinatia mea curge prin venele intregului corp, ma proiectez - sau ma simt - in intregul corp, asa cum am estimat. Picioarele au o semnificatie, mainile alta, organele si postura... ca intr-o creatie asiatica. Nu pot insa repeta decat mental o forma. Creat in exterior efemeritatea gestului, lipsa de continut ulterior a obiectului, fac repetitia neinteresanta, neatractiva pentru mine. Am trecut la alt continut, cel creat deja e irelevant pentru noua stare.

Care este sensul repetarii formelor?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Paypal

Sign up for PayPal and start accepting credit card payments instantly.