sâmbătă, decembrie 10, 2011

Mi-ai prins auzul c-un fosnet de frunza,
Suflul tau mi-a racit buzele, umede si stinse.
Te simt in mine,
Curent ce revine,
Sunt in alta lume, la fel de confuza.
Ochii mei sunt cercuri de apa.
Intind brate lungi intre copaci, reci si albe,
Fire de stele
M-au prins intre ele
Sunt luntre si alunec in graba.
Ca un fior iti trec prin minte.
In batai de aripi, linistea cetii, alba si muta,
Albe fuioare
Ma prind de picioare,
Esti sufletul meu!, mi-aduc aminte…
Sarut pe-ntuneric si nu deschid ochii,
Mi-e teama sa nu te pierd, ca-ntr-un vis.
Tremur alba
In oglinda de apa
Mi-e dor de tine si vreau ca sa fii!

In inima mea si in ritmul ei,
Sufletul meu, si tu sa ma vrei…
Era lumea unei singure frunze.
In linistea ei, s-a auzit
Un alt fosnet topit
In atingerea unei alte frunze.

vineri, octombrie 14, 2011

low low low

I am low low low... intr-un fel sau altul. Nu stiu ce e de facut acum. sa vorbesc cu el? Sa astept ca lucrurile sa se indrepte? Simt ca nu e realist si nu mai e ceea ce el isi doreste. Asta e motivul pentru care am atatea indoieli. Plus, nu mai stiu ce simt. Va trece? E cea mai proasta saptamana din doi ani jumate. Si nu sunt alte motive...

vineri, septembrie 16, 2011

Ti-a fost frica de singuratate?
Nu.
Si totusi nu i-ai lasat sa plece.
M-am gandit la singuratatea lor
Nu mi-ar fi usor
chiar daca durerea ar trece.

Tie? Ti-e teama de singuratate?
Da.
Dar i-ai gonit pe toti!
Poate. Am obosit din teama
de a nu se simti singuri cu mine
cu vorbele mele
goale

Se scurge timpul de cand
incepusem sa plang
auzindu-le vorba cum se desprinde
dintre ziduri si din minte.

1996, noiembrie

Ti-a fost frica de singuratate? Nu Si totusi nu i-ai lasat sa plece. M-am gandit la singuratatea lor Nu mi-ar fi usor chiar daca durerea ar trece. Tie? Ti-e teama de singuratate? Da Dar i-ai gonit pe toti! Poate. Am obosit din teama de a nu se simti singuri cu mine cu vorbele mele goale Se scurge timpul de cand incepusem sa plang auzindu-le vorba cum se desprinde dintre ziduri si din minte.

duminică, septembrie 11, 2011

vis

Am avut un vis ciudat. Scrisesem o epopeea. Epopeea lui Esseas, un fel de epopeea a lui Eneas. Insa numele avea ceva de-a face cu raul Arges si cu Baraganul, actiunea se intampla in Baraganul Argesului (nu trebuie sa si faca sens :)). In orice caz, aveam epopeea scrisa pe o hartie si o tineamin mana, eram intr-un apartament, pe la etajul 2 sau 3, mai erau alti tineri acolo, iar eu veneam cu epopeea in sufragerie. Totusi cand am ajuns in sufragerie, camera avea o lumina difuza si eu duceam parca o tavita de sandplay cu figurine asezate in ea. BT era acolo, kanga o masa, aflata aproape de inrtarea in camera, o masa ca un birou, plina cu carti si altele. Tavita era cumva grea, asa cum stiu ca este pentru ca am mai carat, insa nu o simteam ca o povara. Am vrut sa o pun pe masa, nu prea era loc, am pus-o pe margine si eram preocupata sa o fac sa stea. Dar BT incepuse sa recite intr-o limba ciudata epopeea (cred), m-a luat de mana sa ma aduca intr-un cerc de oameni, parca inca 4. Eu, preocupata, i-am spus ca e ok, ca nu trebuie sa ma aduca pe mine in centru, ca poate lua un tanar de acolo. Insa ea a insistat, trebuia neaparat sa fiu eu, asa ca m-a adus in centru. Tavita a cazut, s-a spart, totul s-a imprastiat pe jos, nisipul si figurinele... nisipul parca il vad risipindu-se la picioarele mele. Balconul larg deschis, vantul a patruns in camera, BT recita poemul sau spunea ceva, iar atunci dinspre cerul intunecat cu cateva stele s-a auzit o voce masculina, parca venita din alt timp si alta dimensiune. BT mi-a spus ca el a venit pentru mine si a spus ce anume va zice el in acea limba straina, foarte veche, ma gandeam eu. Imediat vocea a spus acele cuvinte, parca aduse la mine de vant. Foaia imi flutura in mana, parca eram impinsa de acel vant sau mai degraba atrasa. El venise pentru mine, acea entitate pe care o simteam foarte puternica. Era ca un barbat al meu. Intre cuvinte am crezut ca vorbeste in turca, si mi s-a parut ca inteleg ceva ce am tradus "Asculta-ti inima!", desi sigur nu a spus cuvintele in turca. Era un mesaj pentru mine. Si apoi m-am trezit. A fost inainte de a merge sa lucrez la acest azil. A fost dupa ce am decis ca nu pot merge la trainingul de sandplay. A fost dupa ce am simtit ca lucrurile in mine s-au schimbat iar, ceva in mine s-a amplificat.

3 wisky si 5 shoturi

Obosita, dar mai mult solicitata emotional la maxim, m-am lasat consvinsa de prietena mea G. sa vin la ziua ei de nastere. Conteaza, asa ca am fost acolo. Am ajuns acasa si spre surprinderea mea nu am dormit toata noaptea. Ci am plans. Nu am idee daca beau cand nu imi dau seama ca vreau sa plang sau plang cand beau. Dar mi-a devenit atat de clar cat de mult ma doare durerea tuturor acelor oameni (de la azilul de batrani). Cat de acuta este pentru mine orice rezonanta alaturi de ei. Credeam ca faptul ca sufletul meu, fiinta mea rezoneaza face ca undele sa se propage in eter, eu ramanand doar cu constiinta acelei trairi imense. Insa cu luciditatea fara cenzura data de alcool, am deschis cutia de vibratie. Si am plans. O noapte intreaga. Dimineata cutia era inchisa. Dar eu mai abatuta.

I got a job

Ma asteptam ca lucrurile sa evolueze intr-un fel sau altul. Nu stiu daca am avut noroc sau nu, nici daca am luat o decizie finala. Am primit o saptamana de proba la un azil de batrani. Nu ma darama emotional, cel putin nu din cate pot simti eu acum. Mai degraba ma face sa ma simt mai umana, mai ancorata in realitate. Simt ca tot ceea ce simt nu poate fi negat, caci cine sa aiba mai mult nevoie de ceea ce simt eu acum decat ei? E legitimitatea pe care nici nu mi-o puteam imagina. Oamenii raspund la ceea ce simt. Ce fac insa cu sefii? Sa ceri structura si eficienta e normal. Sa nu oferi nimic decat un salariu jalnic, dar sa vrei toate astea, nu mai are insa sens. Sa creez activitati fara instrumente si eventual sa aduc instrumente de acasa... sa fac consiliere in vazul lumii... sa desfasor activitati fara nici cea mai vaga confidentialitate... sa fac evaluare, consiliere si activitati cu 20 de persoane, eventual cu toti in fiecare zi... Pai sa vedem... in 4 zile nu am apucat sa stau 5 minute doar cu gandurile mele. Nu am mancat de pranz decat o data, vineri, pentru ca ma simteam rau si am zis ca nu ma intereseaza ce se intampla daca jumatate de ora nu exist decat pentru mine. Ce va fi? Luni voi discuta activitatea mea, salariu si program.

marți, august 30, 2011

mi-am pus viata in pauza, ca sa... traiesc

... iar acum incerc sa imi revin.

Nu gasesc job, ma intreb care este calea ce o voi urma. Nu sunt nici disperata, nici deprimata de asta. Nu am bani si nici nu am prea multe optiuni. In ritmul acesta, la anul probabil voi fi din nou in Antalya. Insa nimic nu e concret si sigur, pana nu se va intampla.

Am nevoie de o idee, am nevoie de noroc, am nevoie de multe incredere in viitor si in mine.

duminică, august 28, 2011

sa fii

Imi curat mintea de ganduri. Mai bine doar sa fii.

hmm

Cand sunt in Bucuresti nu mai visez, sau nu imi aduc aminte, sau visez banalitati.

E mai usor fara vise. De fapt fara acele vise. Imi place sa visez, dar nu imi place sa ma trezesc noaptea inghetata in mijlocul verii. Mi-am adus aminte recent de un vis pe care l-am avut in noiembrie anul trecut. Un vis de care nu stiu daca am amintit inainte. Poate ar merita povestit, ca sa nu il uit.

De multe ori in visele mele simt ca si cum fiecare personaj in parte as fi tot eu, Asa a fost si aici. Eram birjarul unei carute care mana nebuneste doi cai maro pe o strada veche (ca din secolele trecute). Era noapte, strada fiind insa iluminata. In fata calului parca a aparut o fata si fara sa se poata opri calul a lovit-o.

Apoi scena se muta la grajdurile unei ferme unde unul din cai era parca bolnav, se afla trantit jos in fan. Ceva spunea in mintea mea "o viata pentru o viata", ca din magia veche a Pamantului din Merlin. Asa ca calul trebuia sacrificat pentru viata fetei, nu stiu daca pentru a i-o da inapoi sau doar ca plata. Poate amandoua.

Apoi in interiorul conacului o domnita gravida imbracata ca in secolul trecut, cu barbatul ei, care ii face o marturisire, ca un fel de a cere iertare si acceptare (redemption). Ii spune despre celelalte trei femei din viata sa, dar ea este femeia la care constant el se intoarce, ea reprezinta acasa, ea reprezinta profunzime, sens, liniste, baza. Insa el "calatoreste" din centru (ea) catre exterior, vizitand mereu acele femei. In total patru. Apoi, ea nu intelege sau nu accepta, nu imi aduc aminte, se ridica, parca in contractii, si din lateral se aude tipatul unei fete de la conac, o slujnica care ii spune barbatului ce promitea ca nu o va mai insela "Nu vezi ca gravida?", un fel de avertisment ca poate pierde copilul.

Asta e tot. Simteam ceva arhetipal acolo.

marți, august 09, 2011

Atasament

Budistii cred ca atasamentul este unul din motivele care ne creeaza cele mai multe suferinte si nu ne lasa calea libera sa ne eliberam din samsara, aceasta iluzie a vietii. Dar daca anumite persoane sunt parte din noi asa cum radacina e parte dintr-un copac cum sa poti vreodata trai fara radacina ta? E ca si cum ti s-ar smulge inima din radacini si o inima fantoma ti-ar bate in loc. Si ti-ar bate pana la capat fantoma inimii tale, surd si in liniste, fara macar sa doara, un sange fantoma iti curge prin vene, trairi fantoma pe care le privesti si nu le intelegi alearga prin tine, ganduri de fum, un suflet de fum... esti si nu esti tu. O umbra te urmareste in fiece clipa... si de cate ori inchizi ochii te cufunzi in lumea fantomelor fara macar sa iti dai seama de schimbare.

Clipa dintre doua respiratii e mereu aceeasi. Nu noi calatorim. Nici timpul nu trece.

Vreau sa imi las fantoma sa paseasca in fata mea.

- Stiu ca existi. Am sa te privesc pana ce doar unul din noi voi fi eu. Cum ai patruns in realitate?

Te lipseste asta de atasament?

membrul fantoma al sufletului

A fost un vis pe care nici macar nu l-am mai perceput ca un cosmar. Lucram la morga. Eram patolog criminalist si faceam ... autopsii. Pe cand faceam acest lucru m-am intrebat de ce o fac. Se pare ca nu imi placea, dar nici foarte teama nu imi era. Asa intr-un fel de semi-lumina, coridoare lungi si sali imense... Singura intr-o morga. Nu exista alt job pentru mine?, ma intrebam. Pur si simplu trebuie sa fac jobul asta pentru ca sunt buna la el, ma gandeam, pentru ca asta stiu sa fac.

Apoi brusc, eram acasa cu mama si nu stiu cine mai era acolo, poate bunica. Si tata revenise acasa, iar eu stiam ca il vazusem acolo la morga. Ne gandeam "Doamne, prin ce ai trecut..." El parea afectat, dar ok, iar mama luandu-l in brate ii spune ca si eu l-am cautat atat, si sora mea l-a cautat... unde a fost? Lipsise cam trei zile... Iar apoi eu i-am sarit in brate si il doborasem cu imbratisarile noastre, dar eram atat de fericita, ma simteam atat de bine ca il pot strange in brate si era asa de reala regasirea... M-am trezit cu aceasta senzatie, de parca el era aici. M-au trecut fiori cand am realizat cat de reala fusese prezenta lui in visul meu, de parca ma asteptam si acum sa fie in camera cu mine. In noaptea urmatoare am atipit inainte de a adormi si m-am trezit iar cu fiorii ca el era in gandul meu, iar eu visam gandurile lui. Purta puloverul lui gros de iarna albastru, iar in mintea mea erau gandurile lui... Am adormit greu, rece si m-am trezit toata noaptea.

Aproape ca imi vine sa il intreb de ce s-a intors? Unde e si ce doreste de la mine, din visurile mele...

Daca si viata si moartea sunt iluzii, atunci cu siguranta ma pot intreba unde se intalnesc mintile noastre si de ce? Cine suntem noi si ce anume trebuie eu sa fac acum? Am fost intotdeauna o persoana spiritualista dar niciodata religioasa. M-am rugat insa pentru el si pentru linistea lui. Acum ma rog pentru linistea sufletului meu.

A fost insa un vis ceva mai aproape de constiinta. Un semniintuneric, nu mai era starea aceea profund inconstienta, in intuneric deplin, de departe, de mi-ar fi trebuit minute intregi sa strabat drumul spre constiinta. Ma intreb acum daca moartea tatalui meu nu a fost pentru mine ca amputarea unei parti din mine, a carei fantoma o resimt acum periodic. Exista oare tratament pentru membre fantoma ale sufletului nostru?

vineri, iulie 29, 2011

spalatorul de morti

Ei bine, c'est moi!

In intuneric deplin m-am gasit spalnd intr-o capela funerara picioarele unui mort. Cu oarece veneratie, cu oarece retinere si sacralitate si, in acelasi timp, paralizata de frica propriei constatari. Iar sarcina mea era sa spal mortii. Cineva undeva, o instanta a universului, m-a adus in acea pozitie, mi-a dat aceasta sarcina uriasa si extrem de importanta. Mortul ce il spalam era un barbat alb si numinos cumva, ca un mort arhetipal. Iar eu intruchiparea unei femei arhetipale (parca) spaland picioarele mortului si tot trupul sau. Iar alti morti asreptau in sir sa fie spalati, femei si barbati, dar acesta era cel mai important. Cu trupul parca sculptat si frumos, foarte foarte uman si real. Real pana la a deveni numinos. M-am ingrozit si m-am trezit intr-o transpiratie rece. Cu sentimentul ca nu pot face fata acestei provocari, acestei sarcini uriase si imposibile pentru mine, care am fobie de morti.

Am digerat greu visul asta. Nu stiam despre ce e vorba. Umilinta si neacceptare... poate. Neacceptarea a ce? Ce in mine este un mort viu? Ce este criminalul care ucide in mine, iar eu acum ii spal picioarele? Mortul si criminalul par sa fie una in mine. Aceeasi teama, aceeasi traire. E clar un semn de identitate. Mortul viu prezent in visele mele, deci in mine...

Azi, dupa cateva zile de la vis, am gasit un raspuns pe care nu il credeam. Tatal meu este. Mortul pe care simteam nevoia sa il spal cu umilinta, cu sacralitate, ca o sotie arhetipala. NU am acceptat niciodata, mai ales la un nivel atat de profund moartea lui. A fost intotdeauna in mine un mort viu. Tatal este in noi un animus, un iubit, un Christos, un barbat sacru, iar moartea lui fizica eu nu am putut-o "atinge" la acele niveluri ale psihicului meu, de moartea fizica eu am fobie... de corpuri reci si inerte, de fete imobile...Inconstientul meu m-a adus trepatat in acest context, la partea fizica si instinctuala a vietii mele, m-a adus la constientizarea acestei identificari complexe, imposibil de gandit pentru mine pana acum. Tatal meu ocupa acest loc in mine; la acel nivel adanc intunecat, de nepatruns cu mintea constienta, lucrurile nu sunt niciodata un singur lucru, sau cumva toate sunt unul si acelasi.

Wow! e un nivel atat de adanc. De altfel cosmarurile mele au inceput la un an dupa moartea tatalui meu. Dupa un an au incetat, dupa un vis in care tatal meu isi lua la revedere - acceptam plecare sa spirituala. Apoi au revenit in forta vise pline de crime si intunecime, cu un animus criminal sau sadic, patrunzand in locuri tot mai adanci si intunecate, cu anxietati tot mai mari si frica de moarte.. cu moartea unor omaeni dragi mie in vis si a unui sot necunoscut,dar atat de arhetipal. Sotul pe care l-am plans intr-unul din vise atat de mult, atat de profund, desi eu nu il cunosteam, doar personajul care eram eu in vis atunci il stia, dar nu parea sa fie iubire, insa eram profund marcata de pierderea sotului.

MOartea are propriile ei ritualuri, visul m-a adus in acest ritual. Transformativ. Si mi s-a cerut sa spal toti mortii adusi. De ce mai multi morti? De ce pana si aceasta numire din substrat "sa spal mortii"? Si mortii altora sunt la fel de sacrii, la fel de umani, asta face parte tot din a fi uman. E nevoie de atat de multa compasiune................

Doamne iarta-ma pentru toata lipsa mea de compasiune!! Am fost atat de inghetata in fata mortii tatalui meu, nu am putut patrunde sensul acestei transformari. Nici acum nu stiu cat voi putea, dar voi incerca sa am compasiune.

gandul tibetan and quanul & punctul samuraiului

Am mai auzit termenul asta inainte, legat cumva de taichi... de data asta e dintr-un vis in care invatam sa fac acest quan si ce semnifica el. Era un fel de mandala facuta din foarte multe linii intortocheate (ca si mintea mea) pe care incercam sa le reproduc si eram destul de stangace... un fel de profesor sau conferentiar explica logica quanului. La sfarsit ne-a aratat imagini obtinute cu tehnica quanului, numai ca nu mai erau arcuri de linii, ci imagini atat de reusite si de vii, peisaje, iar cel mai impresionante mi s-au oarut cele cu pasari salbatice pe rau sau lac. Cumva tesatura de linii incalcite privita din afara oferea o imagine superba.

Gandul tibetan... era gandul unic, cu un singur strat la care doream sa ajung. Gandul unic. Erau mai multe niveluri ale gandirii. Maestul ma calauzea sa inteleg diferentele, din ce in ce avansand in acest spatiu al gandurilor ajungeam la niveluri unde gandurile erau stratificate tot mai putin. Dar gandul tibetan era un ultim nivel, unde nu era decat u singur strat, toate gandurile intr-un singur spatiu, intr-o singura unda. Acesta era gandul tibetan la care nu am ajuns.

Insa in noaptea urmatoare, am descoperit punctul samuraiului. Ma bufneste rasul, dar asta e. Intr-un fel de semiconstienta - semivisare, nici macar nu pot explica de unde a pornit totul, dar a fost o senzatie foarte plina de sens. In fata mortii, samuraiul are mintea toata concentrata intr-un singur punct. De ce aveam in minte un samurai? Habar nu am, poate pentru ca e vorba despre atitudinea sa. Ca sapoti trage o sageata, trebuie sa fii intr-un singur punct. Ca sa scoti o catana din teaca exact in momentul in care glontul vine catre tine si sa il poti devia (am vazut de curand la Discovery un reportaj) mintea ta este lipsita de orice alte ganduri. Emotiile si orice alte ganduri te deviaza de la scop si de la moment. Toata constienta intr-un singur punct. Nu pot descrie altfel. Dar in starea aceea am simtit ca sunt in acel punct si totul parea dilatat, intens... cateva momente.

Oare cand am sa stiu cine sunt si ce sunt? Am senzatia ca in ultimul timp majoritatea lucrurllor pe care ziua nici macar nu imi pot imagina ca le pot simti si face, desi le stiu de foarte mult timp, noapte vin de la sine in mintea mea si ma uimesc prin intensitatea lor. Ziua e atata zgomot in capul meu desi constient incerc sa imi strunesc mintea, iar noaptea parca as fi de fapt treaza si lucrurile se intampla cu sens.

sâmbătă, iulie 16, 2011

ziua de duminica care ma bantuie inca

azi a fost o lunga zi de duminica... de ce refuza zilele astea sa plece pentru totdeauna? de ce se intorc iar si iar sa imi bantuie viata???

nu pot sa cred ca au trecut 20 de ani, dar sunt imprimate in creierul meu ca si cum as fi trait in vremea razboiului si a foametei... nu a fost decat apasatoarea, lipsita de sens zi de duminica din comunism. Cand strazile erau pline de praf si toride, cand oamenii au renuntat pana si sa mai iasa din casa si chiar parintii sa ne mai duca in Oraselul copiilor, unde nu se intampla decat ca se mai strica o masinuta si mancam vata de zahar roz pe bat.... Lunga zi de duminica care imi bantuie viata!

nu penele de curent, nu foametea, nu frigul mi-au desertizat sufletul, ci lunga zi in care nu stiam ce pot face ca sa treaca timpul. Ce insemna sa treaca timpul? ce avea sa se intample dupa aceasta trecere goala a timpului? daca dormeam, ce avea sa fie in noua zi, in noua saptamana? Nimic care sa imi dea un sens pentru ziua de duminica care venea inevitabil.

Nu am facut decat sa lupt in toti acesti ani cu acest sentiment de lipsa de sens. Si daca ma voi casatori si voi fi o femeie la locul ei cu serviciu si copii, care se ingrasa facan checuri si mancaruri grase si va fi prost tratata de un sot care traieste si el degeaba si se insoara in cele din urma cu sticla... asta inseamna viata cu sens? si daca voi refuza toate astea si voi trai bine, cu bani, si silueta si atragatoare, asta inseamna sens? toate duc inevitabi catre nimic si moarte si catre lungi zile in care nu ai ce sa faci. Duminici dupa duminici.

Lipseau povestile din viata. Cele spuse de bunici, cele spuse de parinti. Tineam atat de mult la Mos Gerila si nu vroiam sa aud si sa cred ca nu e real. Vroiam sa cred ca copacii sunt fiinte si ca vantul e un zeu intelept. Am refuzat sa citesc Balzac, dar am citit toti autorii SF care mi-au cazut in mana, convinsa ca exista o astfel de lume si ca scopul suprem este de a ajunge in imensitatea spatiului pentru a descoperii noi lumi. Si m-am bucurat enorm ca duminica a inceput sa se difuzeze Star Trek. Star Trek a fost semnalul ca lumea comunismului s-a schimbat.

Dar comunismul nu a plecat niciodata din familiile noastre, din casele noastre, de pe strazile noastre... si in nici un caz din sufletul meu.. Ma bantuie constant si ciclic fantoma lui. E in toate zilele acestea lungi in care nu stiu pentru ce traiesc. Cand nu mai cred in nimic si nimic in mine nu imi mai vorbeste. Cand toate lucrurile pe care le-am reintemeiat in mine cu atata grija, si respect, si dragoste revin la goliciunea si desartaciunea a ceea ce a fost in mine in lungile zile de duminica. Iar vara era o duminica continua.

PS - multi dintre noi nu ne-am casatorit si nu am facut copii. Cred ca suntem generatia cu cei mai putini copii facuti, vreodata, noi cei nascuti in jurul anului 80 in Romania, in Bucuresti, mai ales; multi dintre noi, ca si mine, cauta inca sensul. Cred ca daca nu ar semana atat de mult, ar fi fascinant sa ne auzi povestile fiecaruia, cum am pornit pe drumul catre sens prin praful zilei de duminica.

miercuri, iulie 13, 2011

ani de zile

Sunt ani de zile de cand scriu in acest minijurnal. Inca nu stapanesc notiunea de blog, nu cred ca lucrul pe care il creez eu aici se cheama blog. Dar daca este blog atunci sunt norocoasa ca nu prea stie nimeni :)

Scriu jurnale cam de pe la 13 ani. NU le-am mai recitit pe niciunele. Dar imi face placere sa revad momente ale vietii mele prin acest minijurnal. Unele au fost dulci, unele amare, altele nesabuite... Dar majoritatea sunt pline de acel ceva care m-a traversat in timp, de acel ceva. de acea mirare, de emotie... de acele lucruri care nu sunt nimic.

ras in uter

Am ras in uter. Daca privesc acum la acel vis, imi dau seama ca are legatira cu modul in care ma simt acum in corpul meu. Totul a inceput de acolo. POti fi constient prin corp? O constiinta a prezentei corporale. Radeam prin corpul fraged, prin spasmele corpului fericit. E greu de descris.

Am accesat acest nivel insa. Ma intreb daca as fi avut pana acum o practica consecventa de meditatie etc ce accesam? Insa cred ca accesez treptat toate acestea, ca intr-o calatorie a vietii, spatiat in timp, dar cu sens. Si natural.

gest

Vreau sa ajung sa scriu cu un gest povestea vietii mele.

Vreau sa ajung sa pun printr-un punct accentul existentei.

Vreau cu o singura piatra sa construiesc totul.

Cu un gest sa trasez linia perfecta a unui moment efemer.

Sa fiu in fiecare moment una.

forma si creier

In mod ironic, nu am apreciat niciodata forma cu care am scris, de mic copil am respins ideea de caligrafie, ideea de a repeta pentru a ajunge la o forma ideala. Iar in acelasi timp m-a dominat din interior compulsia pentru forma, pentru a transpune in miscare o stare, pentru a gasi in cele mai simple forme plenitudinea sensului. Sau altfel spus, a pune sensul acesta incarcat de pasiune, de miscare, de necunoscut, intuit in mine - intr-o forma simpla, dar esentiala. M-a atras capacitatea japonezilor de a creea printr-un gest, o miscare de penita un spatiu al sensului; printr-o forma - un fir de floare si o tulpina, printr-un gest teatral etc un spatiu pentru acest sens interior.

Mi-a placut sa ma joc si niciodata sa repet. Chiar si acum. Imi place lutul, textura sa, modelabilitatea sa incerta, dar am folosit ce mi-a oferit, am trait, iar acum mi se pare redundant.

Am privit meditatia, zenul, compasiunea cu submisivitate si inocenta. De altfel, singura mea calitate in tot ceea ce fac este doar inocenta. In rest sunt un om viu si ma misc intre forme si repetitii, refuzand constient sau nu sa repet de prea multe ori ceva, chiar si ceva valoros.

Fiecare aspect nou descoperit prin estetic, prin arta, prin plenitudinea frumosului recartografiaza traseele noastre neuronale si le schimba. Nu stiu de ce, dar imi dau seama ca totul tine de forma. E ca si cum (gandesc asta de ceva timp) suntem fiinte cu o sensibilitate extraordinara la spatiu - spatialitate. Spatiul cred ca ocupa cea mai mare parte a creierului nostru - spatialitatea holografica a mintii noastre. Trebuie sa dimensoineze si sa holografieze pentru a manipula - transforma - schimba. Emotii, idei, trairi inconstiente (incarcaturi simbolice) - totul are sens cand ocupa un spatiu, de care suntem foarte putin constienti, dar atunci cand manevram "obiectul" parca ii vedem pozitia in tesatura hologramei. relatia cu celelalt "obiecte", modul in care lucrurile se spatializeaza vertical si orizontal, pentru a se relationa diferit - reconfigurrea retelei.

Creand forma creez instrumentul unei transformari, vehiculul spatial al unor sensuri complex simbolice ce fac parte dintr-o matrice simbolica - care altfel ne scapa, ramane complet inconstienta. Nu va deveni niciodata complet constienta, dar e resemnificata, transformata, adancita, regasita in insight.

E clar ca mie imi place doar sa descopar. Repetitia nu imi permite sa tin pasul cu transformarile interioare, cu dinamica, cu schimbarea continua de stari interne. Exista in mine compulsia miscarii, iar a creea miscarea ma face constienta de noi adancimi, de noi dimensiuni psihosomatice. Fascinatia mea curge prin venele intregului corp, ma proiectez - sau ma simt - in intregul corp, asa cum am estimat. Picioarele au o semnificatie, mainile alta, organele si postura... ca intr-o creatie asiatica. Nu pot insa repeta decat mental o forma. Creat in exterior efemeritatea gestului, lipsa de continut ulterior a obiectului, fac repetitia neinteresanta, neatractiva pentru mine. Am trecut la alt continut, cel creat deja e irelevant pentru noua stare.

Care este sensul repetarii formelor?

luni, iunie 27, 2011

isis

On her Temple in Sais is inscribed ‘I, Isis, am all that has been, that is or shall be; no mortal man hath ever me unveiled’
Isis este zeita tuturor lucrurilor manifeste.

Pentru ca un lucru nou sa apara in viata ta trebuie sa ii faci un spatiu. Un spatiu mental, curat si dedicat.

Modelez lutul si e ca si cum un spiridus care traieste adanc in corpul si in psihicul meu prinde viata si se exprima in mine. Sunt plina si vie si simt ca acest spiridus ma umple dinauntru si ma face prezenta, mai subtila, mai conectata la lume.

Am trecut la nivelul capului si m-am reintors la inima. Dar inima se manifesta acum si prin corp si prin gandirea mea.

E un nivel profund al psihicului meu, foarte subtil, care dormea in mine. Tot mai viu, mai vibrant, prin maini, prin culori.. e un spiridus in mine.

Fac loc lucrurilor care vin. Isis face ca noul sa se manifeste.

marți, iunie 07, 2011

lumea mea

Vreau sa scriu despre experienta mea de azi si nici macar nu stiu daca ma vor ajuta cuvintele si insighturile.

In tavita au intrat lucrurile care trebuia sa iasa la lumina, insa nu aveau loc toate in aceeasi tavita... de ce? cum de au loc toate in mine?

Sadplayul este fantastic pentru ca spatializeaza si distribuie astfel energiile psihice, lasandu-le sa calatoreasca neuronal si sa se aseze acolo unde este locul lor.

Cum de au loc toate in mine? aceasta era intrebarea de ceva timp, dar nu o formulasem. Suntem invatati ca exista o cauzalitate, o ordine logica a lucrurilor si continuturilor mintii si experientei noastre, ca trebuie sa asezam totul gradual, logic si in ordine, cu cat mai serial cu atat mai intreg pare eul nostru.

Insa daca in tavitele copiilor multimea de itemi fara o relationare evidenta si clara pare sa indice o lipsa de structura la nivelul Eului, in cazul meu... indica nevoia de sinteza si integrare la niveluri foarte profunde. Sa nu credeti ca nu m-am inrebat daca Eul meu e schiop... tot sincretismul acesta interior a creat dificultati in deplasare Eului bineinteles. Dar Eul meu e la locul lui, capul meu e tot pe umeri. There is something else going on.. Astronauti, soldati, buburuze oameni indragostite, Buddha care bea ceai si un cow boy care arunca lasoul sa prinda un ren... ce are sens in toate astea??? Unde e plecat Eul meu? Nicaieri insa.

Aceasta deplasare pe verticala din ultimele luni, inclusiv initierea legata de chakra coroanei care a deschis un canal energetic foarte vertical... miscarea nu poate fi numai in sus, energia patrunde si foarte adanc in inconstient, iar schimbarile se pare ating un strat profund, neuronal. Miscarile mele fara imagine, fortele foarte adanci si neintelese sunt reconfigurari neuronale... am invatat asta de la un copil de sapte ani, urmarind lucrul ei in nisip.

Mai mult, am in mine trairile acestea ce tin de confuzia unui stadiu preoedipian, dar nu sunt in regresie. Am in mine batalia pe care ar pune-o in scena un copil de 8 -9 ani, si nevoia de a hrani caii. Dar se aseaza toate vertical in mine, cu afectivitate, continere si apoi verbalizarea si transformarea matura, ca si cum mi se deschide un ochi cu care sa vad in toate aceste lumi odata.

eram in deriva fara sa inteleg foarte multe lucruri. Tot nu sunt matura, tot trebuie sa ma intorc la un travaliu si mai adanc, tot in regresie???? De ce revin aceste continuturi, de cate ori sa revin in travaliu asupra lor??? ele sunt insa vii in mine, nu au murit... acea energie criminala din visele mele, care le punea pe rand in muzeu ca pe ceva trecut, se retrage si ele isi reiau vitalitatea.. asta este o ipoteza.

Multe lucruri mi-au rascolit interiorul in ultimele luni. Venind cu o mare nota de incomprehensibilitate. Eram "puzzled", asta e cuvantul. Ce nu intelegeam este ca nu fac sens puse in serie una langa alta, pentru ca aceste miscari erau la niveluri diferite, ca un joc de Go tridimensional. E visceral, e instinctiv, e "din al doilea triunghi" (nu stiu de ce nu imi vine sa ii mai zic afectiv, raspunsul emotional e covertit cumva in momentul de fata in ceva mai sistemic - ??), e spiritual.

luni, mai 23, 2011

triunghiuri

Bineinteles este n triunghi. Sau ca o piramida.

La nivlul inimii ajungi prin iubire si meditatie, prin prezenta iubitoare in lume. A iubi defineste fiinta umana, iti oblojeste sufletul si te conecteaza cu lumea exterioara printr-o panza nevazuta.

Dar la nivelul triunghiului superior ajungi initiat, ghidat. Si cand se deschide Poarta Zeilor, triunghiul superior nu este la nivelul capului, ci esti tu, o piramida a intregului corp.
Ma bucur ca acest site nu e si el interzis de guvernul turc, care este mai atent decat insisi comunistii sa nu cumva ssa le faci propaganda negativa.

Multumesc.

luni, mai 16, 2011

vieti 1

Nu am indraznit sa speculez asupra vietilor anterioare pana acum. Ceea ce poate insemna doua lucruri. I am losing it... sau e bine sa ai an open mind.

De curand am inteles ca sufletul meu nu e nici femeie, nici barbat. A explorat cumva ambele ipostaze. Am mai inteles ca in natura mea este multa inocenta. Si liniste. Desi ma las prinsa in maya, sufletul meu pare sa vina din alt timp.

Cred ca in cele mai multe dintre vieti (daca au fost) am fost barbat. Si am fost uimita pana la tacere de perfectiunea naturii, in fiecare viata. De altfel cand eram copil vorbeam cu vantul si credeam ca copacii sunt fiinte vii care se pot misca si tranforma intr-un fel de oameni. Cred ca am avut un vis asa :)

vieti

A fost ceva incredibil. Eram epuizata mental cumva asa ca am atipit la pranz. Mantre peste mantre in capul meu se recitau singure. Iar in somn am accesat o stare de constiinta intre somn si trezie. Si aveam o senzatie fenomenala. Imi venea sa rad (rad in somn destul de frecvent), dar de data asta era altceva. Eram foetus, ma vedeam cu capul tuguiat si abia format de foetus, cu picioarele stranse si un curent de emotie imi strafulgera corpul. Lumina parea filtrata ca prin abdomenul mamei. Si a fost un fel de ras al corpului, fara a rade de fapt, ci tremurand si simtind rasul adanc in mine... nu stiu cum poate fi descris. Dar m-am gandit ca asa radeam in uter.

Copiii rad in uter???? Eu cred ca radeam...
nu ma mai simt ciudat :)

marți, mai 10, 2011

vise

Am visat numai mantre si rugaciuni scrise pe placute ciudate. Pentru cei suferinzi, pentru cei saraci, pentru nu mai stiu cine si ce.. nenumarate rugaciuni. Ma trezeam si adormeam la loc, rugaciunile nu se opreau.

Apoi un vis ciudat din care nu-mi aduc aminte decat strazi vechi si in ruina. Si o casa in care am intrat... O femeie intre doua varste bolnava de cancer care era iubita de doi barbati. Ei incercau sa o salveze cred, iar ea le spune ca e ok...

Calota craniului meu pare prinsa de electricitate. Pare ca va sari in aer. Nu ma pot opri, parca mantra se recita in continuu in mintea mea. Vreau sa inchid ochii, sa ma asez si sa stau. Dar senzatia continua, nu se opreste. Am obosit deja.

luni, mai 09, 2011

Ma simt ciudat. De ieri.

duminică, mai 08, 2011

experienta

Dumnezeu are foarte multe fete, cam tot atatea cate idei au supusii sai... si nesupusii. A fost o experienta pentru mine, am participat (asa cum banuiesc ca era scris sa se intample in plan recent) la o initiere budista.

Acum inteleg mai bine sentimentul religios. Cel de evlavie si incredere ca religia lor cunoaste calea, detine codul secret care duce catre izbavirea in planul divin.

As fi ipocrita daca as zice ca budismul ca religie difera prea mult de crestiism. Tocmai ce imi fu prezentat un rezumat (de doua zile) a cartiii tibetane a mortii. Ce sa zic? Buddha nu-mi aduc aminte care, cel rosu ca rubinul, i se arata sufletului aflat in starea bardo pentru a il lua in lumea sa eterna a fericirii si iluminarii. Insa cel care nu a acumulat merite, cel care nu a fost initiat, cel care este impins de karma nu va recunoaste starea lui Buddha ca lumina pura. Si va fugi speriat de el. Astfel va renaste in samsara, daca e norocos ca om, daca nu... pentru ca nu si-a depasit instinctele si egosimul, lacomia si alte emotii negative, atasamentele umane, atunci poate sa ia chiar o forma inferioara, de animal. Si ar fi multe de povestit, numai ca ne intoarcem la vechea polemica a raiului si a iadului (care nu e samsara, ci o iluzie a mintii in deplina suferinta fie de caldura de nesuportat, fie de inghet... etc).

Devotiune se cere fata de Buddha - care nu este altul decat natura eterna a universului, fie el Dumnezeu, Allah sau Shiva... - devotiune si practica neincetata, rugaciune pentru a fi absolvit, purificat, iluminat... Nu pierdeti timpul sau va veti renaste in suferinta...

Si iata-ma pe mine omul in mijlocul acestei ploi colorate de idei... Cine sunt eu? Mi-e Buddha un strain? Mi-e Iisus un strain? Dumnezeu e ceva atat de abstract si infinit? Nu pot sa cred asta, desi cam asa se arata in noua/vechea lumina. Am imensa compasiune pentru fiintele vii, cu lacrimi in ochi. Fata de toate. Asa ca accept initierea lui Buddha Amithaba (asa ii zice) si accept ideea de a deveni iluminat daca astfel sufletele creaturilor vii sunt eliberate din robie si suferinta... O accept cu inima si nu vreau sa gandesc si sa judec. Insa eu l=am cunoscut altfel pe Buddha. Si pe Dumnezeu... daca l-am cunoscut vreodata. Ei sunt compasiune pura.. si nimic mai mult. N-au forma, zeci de brate si mii de ochi. Nici macar nu iti cer sa spui mantre pentru a te iubi. Nu-ti cer decat iubire, pentru ca iubirea te va creste si transforma. Devi lumina prin iubirea ta fata de tot ce este viu si prin firescul fiecarei clipe care trece. Nu te opreste din a gresi si nici nu iti reproseaza asta. Nu exista greseala intr-o lume a ehilibrului divin (nu ma refer la cantarul karmei si nici la balanta sufletelor). Dumnezeu iti da voie sa fii tu insuti, pana te vei dizolva in natura ta. Este sublim si este etern. Si asta esti tu. Iar eu sunt o mistica, se pare :))

Mantrele au fost puternice. Sunetele au deschis chakrele. Si totusi imaginea mea despre Dumnezeu nu s-a schimbat. In sexualiate si in prmomiscuitate si in lacomie si in crima.. in toate exista Dumnezeu. Aceasta este religia naturala a firii.

Nici budismul nu este raspunsul meu, desi ma inchin cu respect in fata iluminatior si a lui Buddha. Mult mai uman si mai personal este Iisus. Nu-mi ramane decat sa ma rog, sa imi traiesc viata in lumina iubirii si sa ii cer sa se reveleze, adevarata natura a lui Dumnezeu. Sunt convinsa ca Buddha si Iisus au cunoscut-o. Sau s-au apropiat de ea. Si cred ca Osho avea dreptate. Calea iluminarii este calea singuraticului. Prin gratia sa, Dumnezeu iti va recunoaste fiinta in iubire.

intalnirea cu Buddha

M-am trezit tarziu, ca de obicei. Aveam in gand sa merg la intalnirea cu maestrul buddhist, dar nu eram convinsa ca vreau sau am ce cauta acolo. Cautarile mele sunt foarte personale si nu ma pot cu buna stiinta lasa trasa in vreun curent religios. Desi respect din inima budismul.

Mananc. Si ma uit la ceas. Si iata ca se intamplac eeva. Am simtit prezenta sa. Ma privea si imi spunea sa vin. Maestrul ma chema. Intens.

M-am codit vreo jumatate de ora. As fi vrut sa merg. MA gandeam ca ma va judeca, nu sunt un om pregatit de iluminare, am prea multe defecte cu care ma complac si nu doresc o viata eterna. Vreau doar sa inteleg ce inseamna sa fi om. Nu stiu daca e cineva in lumea asta care ma poate ajuta prin ritualuri si mantre. Dar era in mintea mea si nu vroia sa dispara.

Am iesit pe usa. Aveam mai multe posibile destinatii. La Sebastian m-am decis sa merg spre maestru. Era deja tarziu, ma gandeam cat de putin a mai ramas din cursul tinut si cat am pierdut din invataturile lui. Dar vroiam sa ajung acolo sa il vad, sa ma uit in ochii lui (oare?), sa fiu prezenta acolo. Am luat tramvaiul. Apoi autobuzul o statie. Am mers pe jos o statie. Am ajuns la 3. Am nimerit imediat sala. Si era pauza. Am ajuns exact inainte sa inceapa partea a doua a zilei. M-am asezat chiar in fata lui, pe un scaun in spate. Fara nici o emotie, acolo trebuia sa fiu.

A vorbit despre trecerea dincolo. Despre moarte. Si cum trebuie sa aducem moartea in viata noastra. A urmat o mantra. Mai multe. Chakra coroanei Rugaciunea lui Buddha Amithaba (nu stiu cum se scrie si uitasem si care Buddha...)

Amuzant, acum cateva zile scriam intr-un profil pe nu stiu ce site ca imi doresc sa aflu ce e dincolo de moarte. Tema intalnirii de maine va fi chiar asta. Si ne va da initierea lui Buddha :)

Daca stie ca nu voi veni la retragere. Ca drumul meu merge in alte directii. Ca nu ma voi ruga, nu voi zice mantre de prea multe ori, ca nu voi tine post... inca ma cheama. Oare Buddha va veni la capataiul meu?

fara titlu

Am avut acest thanatos in viata mea pentru aproape un an. Vise pline de moarte si intuneric, lipsa poftei de viata, de iubire, energia mea era atrasa intr-o gauira neagra si refuza sa mai revina. Simteam ca imbatranesc, ca ma indrept catre un sfarsit, ca totul devine mai fad, inclusiv eu si nevoile mele.

Am contemplat ideea unei depresii, simptomele se asemanau. Plus se adauga o mica anxietate. E usor sa pui diagnostice. Mai greu e sa intelegi ce naiba se intampla cu tine.

Au trecut visele pline de crime... intr-o parte a paduri era calm si era viata, erau lupi si lei... M-am intors acasa. Si iata-ma plina de viata si de dorinta de a patrunde dincolo de senzatii, prin pasiune intr-o noua dimensiune a simtirii. Plina de energie si sexualitate si iubire de natura si dor de inaintat in explorare.

Azi am avut intalnire cu Buddha.

miercuri, mai 04, 2011

mai e ceva

Explorarea umana este noua febra care ne mana constiinta. Nu ne simtim impliniti de visul e a trai in doi sau de a duce o viata cu sens, aranjata si ordonata - job, familie, casa, etc. Secolul 20 a apartinut isteriei si stresului, cu contaminari de anomie din secolul trecut. Acum stresul impinge oamenii fie sa se teama excesiv, mai ales de moarte, fie sa realizeze ca haturile astea nu le apartin. Si nu se mai tem de nimic.

noi

Trebuie sa scriu cateva lucruri noi. Despre puterea cu care mi se reveleaza acum imagini. Un cuvant, o sunet muzical, o alta imagine.. toate declanseaza in mintea mea imagine foarte plastice, amintiri foarte vii sau pur si simplu imagini ca un deja vu. Nu m-am putut lauda niciodata cu imaginatia mea vizuala sau memoria mea. Astazi in schimb s-a intamplat pentru a treia sau a patra oara intr-un timp scurt sa vad imagini atat de vii suprapuse peste realitate. Aproape ca m-au ametit.

miercuri, aprilie 27, 2011

de spus

Am multe de spus, multe de povestit. Ma intreb daca mai am curajul de a spune ca altadata lucruri care nu sunt tocmai albe sau negre.

Padurea are o fata mai umana. Oamenii sunt mai putin umani. Exista oameni care cauta sa inteleaga, dar de fapt nu vor sa inteleaga nimic, ci doar sa aiba iluzia ca stiu.

Ma mint si eu cateodata. Canta frumos la vioara. Si era diferit de toti ceilalti. Si atat.

Cum sa renunti in viata la a cunoaste oameni diferiti in mod intim? Fideliatea este normala, dar si nevoia de a cunoaste, a avea experiente noi care sa te imbogateasca, din toate punctele de vedere. Vreau o viata normala sau nu? Iubesc un om, dar il cunosc deja.

Nu. E prea confuz tot. Daca toti acesti oameni care au intrat in viata mea si mi-au lasat sufletul cu cateva grame mai greu, mi s-au parut multi... mi-au aparut ca un sir nesfarsit de trairi de dor, toate altfel, toate cu alt gust... cum sa fiu deschisa altor aventuri? Mi s-a parut prea mult, acum - dupa o luna acasa - mi se pare ca am cunoscut prea putin.

Dar iubesc un om - un singur om - si vreau o familie. Mintea mea alearga pe munti, prin vai si prin paduri.

A te expune agresiunii? Oare oamenii acestia in ce lume traiesc, daca le e frica de propria rasuflare, de raul care li se poate intampla intrand in encunoscut? In lumea mea sunt alte lucruri pe care trebuie sa le inveti.

despre religie

Dumnezeu da, dar ce treaba au religiile cu Dumnezeu? Cum pot pretinde niste oameni ca inteleg vointa divina si ca stiu ce legi sa urmezi pentru a te feri de pacat? Si cum pot ei defini pacatul in ochii lui Dumnezeu? Toate religiile sunt create de oameni, nu de Dumnezeu. Cand a creat, Dumnezeu nu a scris Biblii si nici alte texte si nu a dat nici autografe. Mai ales nu a numit pe nimeni preot. A creat un sambure divin in tot si in toate.

De ce un om la peste 80 de ani ajunge sa renege calitatea umana? Pentru ca asta ne-au invatat sa facem mai ales religiile. Ce religie moderna accepta creatia lui Dumnezeu in forma, cu chipul pe care Dumnezeu ni l-a dat? Aceea care imi spune sa nu intru in biserica la menstruatie sau cea care imi zice sa ma acopar ca sunt femeie? Cea care ne imparte in caste? Cea care a pornit cruciadele sau cea care declara jihad? Cea care practica pedeapsa cu moartea? Poate cea care spune ca animalele nu au inteligenta? Eu am devenit confuza intre atatea religii atotstiutoare si doritoare sa imi salveze sufletul.

Nu e nimic in neragula cu sufletul meu si nu are nevoie sa fie salvat, decat din mainile lor. Legile ontologice ale lumii nu le inveti prin religie. Un om spiritual nu este crestin, musulman, hinduist sau altele. E pur si simplu o fiinta sensibila la frumusetea fara margini a lumii. Si contrar teoriei generale a opuselor, nu am nevoie de iad ca sa inteleg raiul si frumosul. Am nevoie de mine insami. Dumnezeu nu iarta, pentru ca nu are ce.

sâmbătă, aprilie 23, 2011

joi, aprilie 14, 2011

poze

Sunt in faza autoexpunerii. Poze.. poze.. poze... degeaba. Dar asta cred ca mi-e caracteristica.



Iar aceasta este pentru aplauze.

marți, aprilie 12, 2011

certitudine

Stiu cu certitudine ca sufletul meu nu este nici barbat, nici femeie. Explorez prin acest corp o fata a lumii, dar daca m-as limita la ea, as fi cu siguranta mult mai putin decat sunt. De altfel nu ma pot identifica cu o femeie. In mine se nasc simtirile ambelor sexe, nevoile si pasiunile lor. Am inclinatii mai mult feminine, dar a incapea intr-o categorie mi se pare inutil.

atractii

Acele lucruri care te atrag in mod irezistibil la altii, sau in natura, in jurul tau, iti apartin de fapt. Sunt acele lucruri nehranite din tine, care atunci cand se recunosc in jur se trezesc la viata si striga disperate, tanjind si facandu-te sa tanjesti, sa arzi de pasiune si dorinta. Sunt nevoile tale cele mai acute, pe care continui sa le ignori. Si cele mai actuale, daca urla asa inlauntrul tau sa le hranesti. Numai ca tu nu le recunosti in tine, ci in altii, risipesti energia pentru a obtine ceea ce iti ofera acei altii sau atatea obiecte dupa care alergi, iar nevoile tale raman la fel de infometate si infantile. Ba iti mai creeaza si obsesii.

E atat de logic, nu? Tot ce invidiezi la prieteni, la vedete, la fel de fel de personaje de film... sunt in tine, dar sunt atrofiate. Au nevoie ca de aer de energia ta, insa, si asteapta sa le trezesti din somnul lung. Sufletul tau iti spune, asta sunt! de ce nu ma vrei intreg? Acele parti din George Clooney care iti plac atat de mult, sunt ale tale! Incearca-le! Poate nici nu sunt ale lui cat sunt ale tale...

eu

el si ea

versuri

Era o vreme cand nu intelegeam viata decat in versuri.

Nu am mai scris de mult. Nu am mai vazut lumea in proportiile necesare ca sa inspire ritmul versului.

Cine spunea ca forma nu are importanta? Am ajuns la concluzia ca forma ne antreneaza creierul si ne stimuleaza reactiile, ne maturizeaza perceptia fata de lume si simtul estetic, dar si capacitatea de a plasticiza experienta... ceea ce in ultima instanta poate da inconstientului mijlocul de a se comunica pe sine in realitate, fara a ne mai transmite mesaje nevrotice.

Forma este esentiala echilibrului intern si maturitatii emotionale, mai ales intelepciunii. Forma tempereaza afectul, contine emotia si potenteaza sentimentul, ducandu-l catre noi posibilitati de exprimare... catre explorarea unor noi simtiri ce ii apartin.

and I'm feeling good

duminică, aprilie 10, 2011

diferente

Unde ajungi cand pleci la drum? In locurile la care ai ravnit mult, toata viata, fara sa crezi ca vei ajunge acolo. Dar zi de zi acel gand a facut parte din viata ta, l-ai ascuns, te-ai ferit sa le spui altora ca asta e ceea ce visezi.. si, dupa ani, te gasesti in fata faptului implinit si nici nu stii ca asta era ceea ce tot sperai sa se intample. E exact ce mi-am imaginat, dar e de fapt diferit.

Urmeaza sa vad unde voi ajunge acum. Multe s-au schimbat.. poate numai eu. Mai lipseste ceva, insa simt ca este pe cale sa vina.

Sunt acasa singura, intr-o camera goala. Pentru prima data acum pot sta. Nu fug, nu alerg catre niciunde si nu ma grabesc sa evadez. Nu plec nicaieri. Astept sa vina.

vineri, aprilie 08, 2011

vis

Am mai avut un vis diferit.
Se facea ca ma aflam intr-o canoe pe apele unui rau involburat. Am carmit canoia cu abilitate si incredere pana intr-o zona linistita unde parcursul meu se incheia, un fel de brat lateral al raului, intr-o zona foarte inverzita, unde erau si semnele civilizatiei. Ma bronzasem, in canoe dar nu ma deranja.
Am iesit la mal in cele din urma si stiam ca trebuie sa ajung in Busteni, dar aveam de trecut un mare munte pana acolo. Cum mai facusem drumul de nenumarate ori, il stiam pe dinafara, imi calculasem ca trebuie sa ma grabesc foarte tare ca sa nu se intunece pe drum. Am pornit imediat la drum, dar dupa cateva serpuiri ale potecii, am iesit, impreuna cu un grup care se pare mergea in aceeasi directie, intr-un satuc vechi. Dintre casele mici si vechi am nimerit insa pe o strada de oras in toata regula, numai ca era goala. Cateva femei pe langa care am trecut vorbeau despre luna. ca e minunat ca se poate vedea luna ziua, atat de frumoasa, de rotunda, dar mai ales inconjurata de cei sase "sateliti" / sase globuri albe in jurul ei, echidistante. M-am intors sa privesc si era intradevar fascinant. Deodata pe cer in fata mea a aparut un sir de masini zburatoare si viu colorate. Care au aterizat vertical si controlat in parcarea in semicerc a unui magazin mare, situat pe un colt al strazii. Apoi au aparut doua elicoptere care pareau sa le escorteze. DIn partea opusa, a mai aparut un sir de masini colorate si ma gandeam unde vor putea ateriza ca parea sa nu mai fie loc. Dar primele masini se trasesera mai in spate. Au aparut si din acea directie elicoptere escorta. Ma gandeam ca este o competitie a acestor masini. Atunci din cladirea de pe coltul in diagonala opus magazinului, o cladire mare cu geamuri, ca o cladire moderna de birouri, au iesit foarte multi tineri cu tricouri in toate culorile. Erau foarte frumosi, ca si masinile. Urma sa apara alte masini pe cer.

vineri, martie 25, 2011

miercuri, martie 16, 2011

The Doors - Tell All The People

Moonlight Drive- The Doors- Live Hollywood Bowl 1968

iar

Cautari si drumuri si profeti si profetii. Dar nu exista decat un singur om in mine si un singur spatiu in care sa imi vorbesc mie. De acord, nu vorbele conteaza. Alte metode de experimentare sunt simtirea si...

Am vazut oameni multumiti ca exista astrologie, radiestezie si alte astfel de cai pentru a gasi energia si a o masura si interpreta. Mie, cu cat mai complexe imi apar astfel de sisteme si ierarhiile lor, cu atat mai departe mi se pare ca ma duc de mine.

Nu exista decat un singur spatiu pe care il ocup eu. Poate este multinivelat, dar mi-e nerelevant. Exact acea energie interna, necompromisa, instabila, nedefinita si neincadrata, imi da sens. Are suficienta forta sa ma faca sa simt realitatea. Unii au spus Love! Love! Love! si au ars in flacarile ei, caci nici ei nu au stiut ce e.

Nu e iubire. Iubirea e si ea mult prea complicata. In secunda de realitate stii ce este. Si atat.

Dar ma compun din ea. Cand ratez aceasta senzatie, claritatea dispare. Claritatea de a nu avea gandurile trecute, niciun sentiment, nicio forma de gandire.

Asa cum este zenul. Dar nu stiu sa practic zen.

Iar ei spun ca vine ea la tine cand te vei opri din cautare :)

Paypal

Sign up for PayPal and start accepting credit card payments instantly.