vis

Hmmmm nu mi-am mai luat de mult in considerare visele. Am lasat o ceata sa se aseze peste ele. Nu stiu exact directia lor, deci nici a inconstientului meu.

Cineva spunea, pentru un adult sa doarma ca un prunc e o problema.

Vis. Ieri am visat ca aveam o misiune importanta, eram un fel de agent secret. Pe un culoar foarte lung si aparent fara usi cautam intrarea catre un om, un batran Cornelius. Ii strigam "stii de ce te caut". In cele din urma il sun. Parea sa fie intr-o camera in care nu era singur. La inceput imi zice "de ce ma suni aici, ai innebunit?". Apoi "de fapt e mai bine asa". Stabilim cred o intalnire, nu stiu decat ca am ajuns intr-un teren desertic, pustiu. Era vorba de sotia lui, Cornelia. "Trebuie sa o intalnesc, sa imi spuna cum a reusit, secretul ei." O asteptam, trebuia sa apara si ea acolo, parca in alta dimensiune. Timpul parea sa curga altfel. In cele din urma Cornelia a venit. "Cum ai reusit? Vreau sa fiu ca tine. Cand ai reusit?", i-am zis. Era... altfel. Calatorea prin timp si spatiu, stapanea aceste dimensiuni. Mi-a zis "au trecut 11 ore". Imi dau seama ca e vorba de timpul ei, trecusera de fapt decenii. Se aseaza si se uita la mine "Nu esti pregatita inca. Pui prea multa presiune." Apoi am un flash in minte cum cineva incearca sa isi sparga fruntea in locul celui de-al 3lea ochi lovindu-se de un tarus urias.

In copilaria am mai visat odata despre deschiderea celui de-al 3lea ochi. Era atunci vorba de niste fiinte ca niste umbre si de care imi fusese pana atunxi foarte teama, care m-au alergat si cand m-au prins mi-au deschis ochiul cu un instrument. Si teama a disparu.

intrebare

Cum treci Poarta Zeilor? Raspunsul la aceasta intrebare e un nou quest.

Pana la renasterea in Tiferet, sefira inimii, tranformarile au fost organice, interne, puternic resimtite in transformarea sensului personal. Insa de aici incolo Eul trebuie sacrificat asemeni mielului de Pasti, pentru a renaste fiinta impersonala inalt vibrationala, ancorata in pulsatia ritmica a universului.

Energiile curg libere prin corp, dar sunt consemnate la nivelul organic al corpului, transformand prin iubirea data de inima. Cum le amplifici vibratia pentru a penetra realitatea la nivelul ei molecular? Poti amplifica prin iubire-compasiune, reusind sa purifici sentimentul pana la a creea lumina dintr-o traire atat de intensa?

important

Cat mi-as dori sa vina ziua cand voi iesi din bloc si ma voi aseza chiar pe iarba moale ce se intinde cat vezi cu ochii, printre copaci verzi si bogati. Voi deschide o carte si, inainte de a citi relaxata, imi voi umple plamanii cu aerul proaspat si energizant. Cat de multa lume ar trece prin jurul meu, toti bucurandu-se de soare si adierea blanda a primaverii, nu m-ar putea deranja cu nimic. E loc pentru toata lumea in orasul-parc. Copiii vor alerga fara nici o teama de masini si accidente, vor mangaia pisicile lenese intinse la soare si vor mirosi florile rasarite pe ici pe colo. Abia seara m-as intoarce in casa si atunci as deschide larg geamurile sa aud greierii si sa privesc in toata splendaorea lor stelele. In cerul noptii nu se va mai reflecta lumina rosiatica a orasului, lovindu-se in norii grei de praf ai poluarii. Doar aer curat si stele.

Dar cand vor ajunge oamenii sa inteleaga ce e important? Vom iesi din dominatia asta a masculinitatii sterpe, care nu produce decat masini si ne-a umplut de betoane si sosele? Barbatii sunt tot mai frustrati intr-o lume in care si femeile sunt tot barbati, iar singurul verb care guverneaza este "a avea" - imputernicindu-si confratii "a face", "a cere" si "a lua".

Nu recunosc ca am participat la creearea acestei lumi. M-am nascut in ea si incerc de mic copil sa evadez. De atunci refuz sa cred ca nu se poate trai altfel, am pus sub semnul intrebarii fiecare axioma a lumii inconjuratoare, nu am acceptat nimic, nu am crezut nimic. A trai pentru a merge la munca si a avea bani ca sa mananci. E o sclavie. Am trecut prin chinurile negre ale adolescentei unui mare NU STIU, am bajbait in propria nimicnicie in contradictie cu evidentul, nu am acceptat ca asa arata realitatea. Numai increderea in simtirea mea, tremuratul bland al emotiei frumosului, duiosului, naturalului, mi-a reconstruit structura interna daramata de indoiala, sfaramata de anomie. Sublimul naturii mi-a strecurat in suflet prima certitudine - sunt. Sunt si simt.

Ai fost vreodata intr-o padure singur, in mijlocul muntilor? Esti inconjurat de energii invizibile, freamat continuu, esti centrul acelei lumi fiindca esti doar tu om. Frunzele cazute, trosnetul crengilor, vantul.. iti soptesc in minte ca viata si moartea sunt unul si acelasi lucru. Daca te asezi, in tine se vor strange toate acele energii. Esti punctul central, fiinta menita sa revibreze energiile naturii.

Insa noi doar distrugem crezand ca lucrurile fara viata vor avea vreodata mai multa valoare. Vom bea apa reciclata toata viata si vom ajunge sa mancam compusi organici sintetizati in laborator.

O sutra a inimii

gate gate pāragate pārasaṃgate bodhi svāhā

amintiri

paroxism

Un cuvant pe care nu l-am mai folosit de mult. Inca de pe vremea comentariilor literare pe care le faceam la liceu, unde marcam cu el intensitatea deosebita a trairilor resimtite in urma evocarilor poetului.

Un limbaj pretentios. Aproape artificial, nu?

L-am regasit azi intr-un mail primit. ..cenzurat.. (o serie de observatii pentru care m-as simti lipsita de etica daca le-as lasa la vedere).

Paroxism. Interesant. Intensitate maxima, in lipsa ei. E un cuvant care suna gol, desi sensul sau e de intens.

din Dex online: PAROXÍSM, paroxisme, s.n. Intensitate maximă, punct culminant la care ajunge o senzație, un sentiment, o stare, un proces, o acțiune în desfășurare etc. ♢ Loc. adv. Până la paroxism = în cel mai înalt grad, foarte tare. ♦ (Rar) Surescitare, tulburare extremă. – Din fr. paroxysme, germ. Paroxysmus.

Sau poate acest "contrasens" - surescitare, tulburare extrema - acceptiune care uneori apare si in psihiatrie pentru a descrie comportamentul simptomatic, iti pune in lumina sensul real al cuvantului - trairi care au ajuns la paroxism, scapand de sub control, creand excitatie maxima si... stres. O emotie care consuma nu energetic, ci nervos. Care duce la saturatie, aducand dupa sine un fel de platou emotional, incapacitatea de raspuns emotional adecvat intr-un interval de timp. Dupa ce acesta trece urmeaza "foamea de senzatii", in cazul acesta de emotii intense si noi. Se poate chiar spune "uite un om pasional". Dar cred ca este total gresit.

Winnecott, daca nu ma insel eu, considera ca aceasta foame de senzatii e caracteristica imaturitatii emotionale. Si insoteste un adanc sentiment de ruptura. de insatisfactie, de sens, ca si o lipsa de continere a propriilor emotii.

Cuvantul, trairea evocata aici si persoana care l-a folosit, nu se potrivesc atat de tare insa. Ma gandesc de aceea ca aceasta persoana nu infrunta inca adevarul, isi ascunde inca ceva. De aceea are nevoie de astfel de cuvinte.

check this out

Dalai Lama about Armageddon

primavara

Copacii nu au inmugurit. Si ei au invatat sa mai astepte..

cum sunt sufletele legate

Cand intri in relatia simpla si sincera cu celalalt, trairile sunt puternice si te gasesti peste tot in prezenta celuilalt. Cand mergi pe strada, cand zambesti, cu prietenii, singur in baie... celalalt e in permanenta cu tine, in gandul si legat de sufletul tau.

Timpul trece, lucrurile, desi neincheiate, se sfarsesc. Oamenii vin si pleaca din viata ta. Ce se intampla atunci cu sentimentele tale, cu trairea ta profunda care nu are nici timp, nici spatiu? Se dizolva si ea?

O trimiti in umbra, ii dai timp si ii spui "esti din trecut"... apoi te intrebi ce are valoare daca iubirea mea nu a avut?

Tin cu mine in straturile inimii trairile mai multor relatii. Cand privesc in interior nu e nimic trecut. Si acei oameni speciali care au fost prezenti in sufletul meu sunt si acum. Nu m-am departat decat mintal de ei. In spatiul profund si mereu egal al sinelui meu simt adancimea prezentei lor, a fiecaruia, cu mare intensitate. Sunt oamenii pe care i-am iubit si ii iubesc. Profund. Neconditionat.

Cateodata ma bulverseaza intreaga perspectiva. Exista un om in viata mea, din nou. Si fara dubiu e iubire. Insa cand privesc in urma, iubirea mea nu s-a stins niciodata. Sufletul meu e impregnat de prezenta lor. Atat de sincer am daruit iubirea, incat oricui si oricand trairea mea a fost mereu aceeasi.

Pot atunci intreba: Iubirea o oferi cuiva, sau tie insuti?!

Si simt tristete cand stiu ca sunt departe, cand stiu ca mai am sa ii ofer, ca nu are nici o legatura cu o relatie intre iubiti, ci e intre mine si el, doua entitati rupte de aparente. A ramas in sufletul meu care simte sa ii daruie liniste si acceptare. Nu sunt insa acestea regulile sociale, aceste lucruri nu au sens in cuvinte si in explicatii.

Vreau sa spun tuturor: momentele vietii nu au nici timp, nici spatiu. Nu va mai lasati trecuti pe o linie imaginara a timpului. Viata e de fapt sincrona. Iar noi suntem pur si simplu vii.

noi

Din sufletul nostru s-a nascut intreaga lume. E in noi, in trairile noastre, in fiecare respiratie constienta, in claritatea mintii. Un adevar care te face sa suspini.

In aceasta lume, iubirea este fericire.

In frunze si in vant, in reflectia luminii si in apa, in zambet, in caldura, dar si in linistea profunda a gerului... se traieste iubirea.