marți, august 30, 2011

mi-am pus viata in pauza, ca sa... traiesc

... iar acum incerc sa imi revin.

Nu gasesc job, ma intreb care este calea ce o voi urma. Nu sunt nici disperata, nici deprimata de asta. Nu am bani si nici nu am prea multe optiuni. In ritmul acesta, la anul probabil voi fi din nou in Antalya. Insa nimic nu e concret si sigur, pana nu se va intampla.

Am nevoie de o idee, am nevoie de noroc, am nevoie de multe incredere in viitor si in mine.

duminică, august 28, 2011

sa fii

Imi curat mintea de ganduri. Mai bine doar sa fii.

hmm

Cand sunt in Bucuresti nu mai visez, sau nu imi aduc aminte, sau visez banalitati.

E mai usor fara vise. De fapt fara acele vise. Imi place sa visez, dar nu imi place sa ma trezesc noaptea inghetata in mijlocul verii. Mi-am adus aminte recent de un vis pe care l-am avut in noiembrie anul trecut. Un vis de care nu stiu daca am amintit inainte. Poate ar merita povestit, ca sa nu il uit.

De multe ori in visele mele simt ca si cum fiecare personaj in parte as fi tot eu, Asa a fost si aici. Eram birjarul unei carute care mana nebuneste doi cai maro pe o strada veche (ca din secolele trecute). Era noapte, strada fiind insa iluminata. In fata calului parca a aparut o fata si fara sa se poata opri calul a lovit-o.

Apoi scena se muta la grajdurile unei ferme unde unul din cai era parca bolnav, se afla trantit jos in fan. Ceva spunea in mintea mea "o viata pentru o viata", ca din magia veche a Pamantului din Merlin. Asa ca calul trebuia sacrificat pentru viata fetei, nu stiu daca pentru a i-o da inapoi sau doar ca plata. Poate amandoua.

Apoi in interiorul conacului o domnita gravida imbracata ca in secolul trecut, cu barbatul ei, care ii face o marturisire, ca un fel de a cere iertare si acceptare (redemption). Ii spune despre celelalte trei femei din viata sa, dar ea este femeia la care constant el se intoarce, ea reprezinta acasa, ea reprezinta profunzime, sens, liniste, baza. Insa el "calatoreste" din centru (ea) catre exterior, vizitand mereu acele femei. In total patru. Apoi, ea nu intelege sau nu accepta, nu imi aduc aminte, se ridica, parca in contractii, si din lateral se aude tipatul unei fete de la conac, o slujnica care ii spune barbatului ce promitea ca nu o va mai insela "Nu vezi ca gravida?", un fel de avertisment ca poate pierde copilul.

Asta e tot. Simteam ceva arhetipal acolo.

marți, august 09, 2011

Atasament

Budistii cred ca atasamentul este unul din motivele care ne creeaza cele mai multe suferinte si nu ne lasa calea libera sa ne eliberam din samsara, aceasta iluzie a vietii. Dar daca anumite persoane sunt parte din noi asa cum radacina e parte dintr-un copac cum sa poti vreodata trai fara radacina ta? E ca si cum ti s-ar smulge inima din radacini si o inima fantoma ti-ar bate in loc. Si ti-ar bate pana la capat fantoma inimii tale, surd si in liniste, fara macar sa doara, un sange fantoma iti curge prin vene, trairi fantoma pe care le privesti si nu le intelegi alearga prin tine, ganduri de fum, un suflet de fum... esti si nu esti tu. O umbra te urmareste in fiece clipa... si de cate ori inchizi ochii te cufunzi in lumea fantomelor fara macar sa iti dai seama de schimbare.

Clipa dintre doua respiratii e mereu aceeasi. Nu noi calatorim. Nici timpul nu trece.

Vreau sa imi las fantoma sa paseasca in fata mea.

- Stiu ca existi. Am sa te privesc pana ce doar unul din noi voi fi eu. Cum ai patruns in realitate?

Te lipseste asta de atasament?

membrul fantoma al sufletului

A fost un vis pe care nici macar nu l-am mai perceput ca un cosmar. Lucram la morga. Eram patolog criminalist si faceam ... autopsii. Pe cand faceam acest lucru m-am intrebat de ce o fac. Se pare ca nu imi placea, dar nici foarte teama nu imi era. Asa intr-un fel de semi-lumina, coridoare lungi si sali imense... Singura intr-o morga. Nu exista alt job pentru mine?, ma intrebam. Pur si simplu trebuie sa fac jobul asta pentru ca sunt buna la el, ma gandeam, pentru ca asta stiu sa fac.

Apoi brusc, eram acasa cu mama si nu stiu cine mai era acolo, poate bunica. Si tata revenise acasa, iar eu stiam ca il vazusem acolo la morga. Ne gandeam "Doamne, prin ce ai trecut..." El parea afectat, dar ok, iar mama luandu-l in brate ii spune ca si eu l-am cautat atat, si sora mea l-a cautat... unde a fost? Lipsise cam trei zile... Iar apoi eu i-am sarit in brate si il doborasem cu imbratisarile noastre, dar eram atat de fericita, ma simteam atat de bine ca il pot strange in brate si era asa de reala regasirea... M-am trezit cu aceasta senzatie, de parca el era aici. M-au trecut fiori cand am realizat cat de reala fusese prezenta lui in visul meu, de parca ma asteptam si acum sa fie in camera cu mine. In noaptea urmatoare am atipit inainte de a adormi si m-am trezit iar cu fiorii ca el era in gandul meu, iar eu visam gandurile lui. Purta puloverul lui gros de iarna albastru, iar in mintea mea erau gandurile lui... Am adormit greu, rece si m-am trezit toata noaptea.

Aproape ca imi vine sa il intreb de ce s-a intors? Unde e si ce doreste de la mine, din visurile mele...

Daca si viata si moartea sunt iluzii, atunci cu siguranta ma pot intreba unde se intalnesc mintile noastre si de ce? Cine suntem noi si ce anume trebuie eu sa fac acum? Am fost intotdeauna o persoana spiritualista dar niciodata religioasa. M-am rugat insa pentru el si pentru linistea lui. Acum ma rog pentru linistea sufletului meu.

A fost insa un vis ceva mai aproape de constiinta. Un semniintuneric, nu mai era starea aceea profund inconstienta, in intuneric deplin, de departe, de mi-ar fi trebuit minute intregi sa strabat drumul spre constiinta. Ma intreb acum daca moartea tatalui meu nu a fost pentru mine ca amputarea unei parti din mine, a carei fantoma o resimt acum periodic. Exista oare tratament pentru membre fantoma ale sufletului nostru?

Paypal

Sign up for PayPal and start accepting credit card payments instantly.