Vreau sa scriu despre experienta mea de azi si nici macar nu stiu daca ma vor ajuta cuvintele si insighturile.
In tavita au intrat lucrurile care trebuia sa iasa la lumina, insa nu aveau loc toate in aceeasi tavita... de ce? cum de au loc toate in mine?
Sadplayul este fantastic pentru ca spatializeaza si distribuie astfel energiile psihice, lasandu-le sa calatoreasca neuronal si sa se aseze acolo unde este locul lor.
Cum de au loc toate in mine? aceasta era intrebarea de ceva timp, dar nu o formulasem. Suntem invatati ca exista o cauzalitate, o ordine logica a lucrurilor si continuturilor mintii si experientei noastre, ca trebuie sa asezam totul gradual, logic si in ordine, cu cat mai serial cu atat mai intreg pare eul nostru.
Insa daca in tavitele copiilor multimea de itemi fara o relationare evidenta si clara pare sa indice o lipsa de structura la nivelul Eului, in cazul meu... indica nevoia de sinteza si integrare la niveluri foarte profunde. Sa nu credeti ca nu m-am inrebat daca Eul meu e schiop... tot sincretismul acesta interior a creat dificultati in deplasare Eului bineinteles. Dar Eul meu e la locul lui, capul meu e tot pe umeri. There is something else going on.. Astronauti, soldati, buburuze oameni indragostite, Buddha care bea ceai si un cow boy care arunca lasoul sa prinda un ren... ce are sens in toate astea??? Unde e plecat Eul meu? Nicaieri insa.
Aceasta deplasare pe verticala din ultimele luni, inclusiv initierea legata de chakra coroanei care a deschis un canal energetic foarte vertical... miscarea nu poate fi numai in sus, energia patrunde si foarte adanc in inconstient, iar schimbarile se pare ating un strat profund, neuronal. Miscarile mele fara imagine, fortele foarte adanci si neintelese sunt reconfigurari neuronale... am invatat asta de la un copil de sapte ani, urmarind lucrul ei in nisip.
Mai mult, am in mine trairile acestea ce tin de confuzia unui stadiu preoedipian, dar nu sunt in regresie. Am in mine batalia pe care ar pune-o in scena un copil de 8 -9 ani, si nevoia de a hrani caii. Dar se aseaza toate vertical in mine, cu afectivitate, continere si apoi verbalizarea si transformarea matura, ca si cum mi se deschide un ochi cu care sa vad in toate aceste lumi odata.
eram in deriva fara sa inteleg foarte multe lucruri. Tot nu sunt matura, tot trebuie sa ma intorc la un travaliu si mai adanc, tot in regresie???? De ce revin aceste continuturi, de cate ori sa revin in travaliu asupra lor??? ele sunt insa vii in mine, nu au murit... acea energie criminala din visele mele, care le punea pe rand in muzeu ca pe ceva trecut, se retrage si ele isi reiau vitalitatea.. asta este o ipoteza.
Multe lucruri mi-au rascolit interiorul in ultimele luni. Venind cu o mare nota de incomprehensibilitate. Eram "puzzled", asta e cuvantul. Ce nu intelegeam este ca nu fac sens puse in serie una langa alta, pentru ca aceste miscari erau la niveluri diferite, ca un joc de Go tridimensional. E visceral, e instinctiv, e "din al doilea triunghi" (nu stiu de ce nu imi vine sa ii mai zic afectiv, raspunsul emotional e covertit cumva in momentul de fata in ceva mai sistemic - ??), e spiritual.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu