M-a intrebat Angie de calul meu. N-a avut rabdare sa citeasca visul, dar banuiesc ca sare in ochi calul meu...
Calului meu ii place in Romania. De fapt, el a fost foarte linistit, si a stiut sa se faca de nesimtit in drumurile mele in Turcia. Tacea si mult timp am trait cu linistea asta fara sa imi dau seama cum de sunt eu, ochii mei care privesc, plamanii care respira si inima care bate... si linistea. De parca timpul nu curge. Dar nu am fost singura nici o clipa.
In ultima saptamana insa calul meu a prins iarasi glas. Nu mai stiu daca ne-am contrzis sau pur si simplu imi ingana in minte ca de obicei, insa au fost lucruri frumoase pe care mi le-a spus, dar si lucruri ca sa ma puna iar pe ganduri.
Stii cum sunt oamenii in Turcia? Iti lasa o amprenta frumoasa pe suflet. Sunt calmi si simpli. Atat de simpli ca nu are ce sa te supere in legatura cu ei. Inveti si tu sa imparti cu fiecare din ceaiul tau, din painea ta si mai ales din dulciurile tale :)
Mi s-a spus, oare cine?, ca orice calatorie e de fapt in tine insuti. Eu cred insa ca kilometrii conteaza si fiecare pribegie e ca o borna in drumul tau interior. Oamenii te schimba. Oamenii mici, oamenii mari, oamenii simpli, cei dificili... mai ales cei diferiti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu