Quetzalcoatl

 Visul meu are un început neclar, nu îmi aduc aminte dacă era un concurs organizat de cineva, dar o serie de oameni descoperiseră niște comori: trei grămezi de aur și la fiecare comoară era atașată o statuie miniaturală în aur a lui Quetzalcoatl. Organizatorii/cercetătorii spun: „Aurul poate fi păstrat, dar ne e teamă că pe Quetzalcoatl îl vom lua noi și vă dăm la schimb aur”. Miniaturile urmează probabil să ajungă la un muzeu sau să fie cercetate. Două statui sunt identice, dar una este mai compactă, mai mică și pare mai semnificativă, ca și cum ar fi o reprezentare mult mai originală, mai specială a zeului. Îmi inspiră ceva de bun augur, o bucurie spirituală. Scenele sunt întunecate. Aurul strălucește plăcut, are o consistență plăcută.

O altă secvență. O echipă caută aur cu detectorul de metale. Îi este rezervată o arie în care poate căuta numai în trei locuri – este un spațiu combinat însă, o struțocămilă, parțial indoor în partea de sus, ca o cameră, un birou de corporație, parțial outdoor, o pajiște de munte, în pantă. Eu parcă sunt în corpul unei femei pe care nu o cunosc, era un outsider, ceilalți membri ai echipei, un cuplu, o aduseseră ca să poată completa echipa, să poată săpa în toate cele trei locuri, care trebuia să fie alese dinainte. Așadar el alege o poziție sus la dreapta, parțial birou/parțial pajiște, apoi coboară drept către capătul pajiștei (al doilea loc ales) de unde încearcă să mă poziționeze pe mine. Eu tot cred că strategia lui este greșită, că nu trebuie să meargă atât de la margine pentru că, fiind foarte aproape de marginea de jos micșorează aria care poate fi scanată de jur împrejur. Dar nu știu de ce nu pot spune, nu e decizia mea. Eu sunt doar un outsider. El trasează o diagonală imaginară și mă poziționează la capătul ei, undeva pe la mijlocul pajiștei în stînga, dar poziția tot îmi oscilează în minte de la margine la mijloc, cu același gând de a maximiza aria ce poate fi scanată. Îmi doresc să îi pot ajuta să găsească aurul. El caută primul sus și parcă găsește ceva aur la suprafață, o pepită - imaginea pare fi a unui pârâu într-o pădure, nu e clar dacă o poate păstra, regulile sunt să sapi. În cele din urmă sapă, dar în locul său, acolo sus în dreapta, nu găsește nimic. Soția sa însă, jos în vale, al doilea loc ales de echipă, ascunsă cumva vederii mele de un dâmb, găsește mult aur. El merge să o ajute să sape. Eu între timp iau detectorul de undeva și printre mese de birou și picioare de scaun, în pardoseala/pământul în pantă a unei clădiri, nu găsesc nimic. De unde sunt, marginile îmi par mult mai aproape, spațiul mult mai mic, ca o cameră. Mi se pare că sună inițial ceva, apoi dau continuu cu detectorul și nu e nimic acolo. Mă simt dezamăgită, vinovată cumva că nu l-am așteptat pe el să caute, dar mai ales îmi pare rău că nu i-am putut ajuta, că nu am găsit aur. El venise și luase și el detectorul și încearcă. Nu spune nimic, dar simt că și el e supărat că nu e nimic acolo.

Cred că m-am trezit, iar în mintea mea erau statuile de Quetzalcoatl, care uneori devenea în minte quetzalquarter, ca un simbol frumos, misterios, și aurul ca element natural, minunat. O dragoste frumoasă, dezinteresată pentru acel aur strălucind blând, pur.

În asocierea mea, Quetzalcoatl este un simbol al întregirii, așa mi l-am imaginat, al unificării unor sensuri, o zeitate asociată acelui aur, unei comori spirituale.

Am încercat o mini imaginație activă: cine este Quetzalcoatl - mi-aduceam probabil aminte de pene și șarpe, dar în mintea mea a apărut imaginea acestui șarpe-masculin care pătrunde în pământ, iar apoi, ca femeie, iese la suprafață în plină exaltare și strălucire, ca, la apogeu, să devină fiu și să se arunce, ca bărbat-șarpe, spre interiorul pământului, pentru a ieși încă o dată femeie... un ciclu al tranformării. Totul s-a asociat atunci cu Maria și Iisus, ea femeia devenită fiu care se sacrifică de bună voie, fiul care renunță la viața sa individuală pentru a deveni dătător de viață – femeia, care în suferința sa se purifică, redevine fecioara ce îl naște pe fiul ce se va sacrifica ca bărbat, țâșnind către pământ. Penele îl ajută să facă acest tranzit, ca și forma sa de șarpe. E Iisus–șarpele cu pene.

Pe internet am citit că a existat cumva această asociere și că Quetzalcoatl (literal, Șarpele cu pene) este, în mai multe versiuni ale mitului, născut din fecioară. Este de asemenea unul din cei patru fii-puncte cardinale ai unor zeități aztece - estul. E zeul luminii, al cunoașterii, asociat cu Venus sau cu steaua dimineții. Într-un alt mit el se sacrifică după incestul cu sora sa mai mare, arzându-se de viu, iar cenușa și inima sa se urcă la cer, devenind steaua Venus.