sunt

Ma gandesc ca sunt... si asta este sensul fundamental al tuturor lucrurilor. Este elementar. Acest adevar al fiintei mele l-am simtit prima oara citind Miorita, cand un sentiment ce imi depasea capacitatea de intelegere si cuprindere emotionala mi-a umplut tot sufletul. Eram copil, si a fost ceva ce nu am putut rosti. Apoi am trait acelasi sentiment citind Eminescu. Si Mesterul Manole. Si multi ani dupa... Blaga sau Noica.

Valorile s-au rasturnat, am trait o perioada anarhica si mi s-a implantat in minte negarea legitimitatii acelei trairi. Dar e acelasi sentiment care se trezeste in mine spontan cand urc Bucegii, cand am urcat Ceahlaul sau am strabatut tara pana la Oradea, prin Brasov si Sibiu. Nu e sentimentul de patriotism, nu e clamarea unei nationalitati. E un EU SUNT, parte din tot ce ma inconjoara. Iar aici e matca si hrana acestui EU SUNT.

Radio Guerilla acum ceva timp sustinea ca Miorita este dovada resemnarii inscrise in genele romanului, dovada lasitatii sale. Si ce propaganda sa dovedeasca asta! Pentru mine Miorita e Coloana Infinitului care nu se materializase inca. Un om in fata unei lumi. Suntem constiinte ale unui suflet ce cuprinde lumea.

Acesta este arhetipul identitaii noastre, pe care ni l-au sadit in gene stramosii nostri. De aceea s-a trezit constant in constiintele atator mari romani, ca Eminescu, Enescu, Porumbescu, Grigorescu, Brancusi, Blaga, Noica... si nenumarati altii. De aceea s-a trezit in constiinta mea cand nici nu stiam cine sunt ca individ. Era acolo inscris si era mai puternic ca mine. Iar cand am negat acest sentiment, am trait durerea dezradacinarii, a lipsei de sens, am devenit un pacient borderline intre tragic si comic. Am devenit individul anomic al lui Durkheim.

Nu cred in nationalism, ci in libertatea de a iti trai fiinta. Iar fiinta mea poarta amprenta miilor de generatii ale Mioritei.