Sa nu simti cat de departe ai mers si sa nu stii... nu masori nimic, nu cauti explicatii, nu ceri mai mult decat ti se da si nu incerci sa intelegi. Nu pui intrebari. In ciuda, fiecare moment este plin, viu, real... un sarut, o atingere, un cuvant, o dorinta... te intinzi pe plaja, te joci, esti alintata... momentul in care faci dragoste, momentul in care respiri aerul sarat... prezenta lui care acum face sens.. Suspendat in timp, absolut, perfect...
Si incepi sa simti ca ti-e dor. Si dorul este la fel de plin si de real. E viu, ca si tine... Real ca si respiratia lui, ca si atingerile... ca si cerul innorat pe plaja de la Tusla.
Mi-e dor... si cel mai greu e sa nu pot sa comunic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu