Plangeam intre speranta si disperare si imi doream mult sa pot sa prind acel drum catre tine. Sa nu te pierd.
Acum plang fiindca te-am pierdut. Plang fara manie, fara revolta, plang fiindca sunt. Fiindca asta inseamna acum sa fiu.
Nu stiu ce te mai leaga de mine. Nu stiu de ce ma suni, mi-e teama ca nu ai nevoie de mine decat sa nu te mai simti vinovat. Ce ne leaga? Viata e simpla. Ne leaga ceva sau nimic. E ceva subtil dar puternic. Sau e doar iluzia mea. M-am obisnuit sa cred ca e o iluzie. Ca asta e tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu